Fratele regelui Charles, Andrew Mountbatten-Windsor, căruia i-a fost retras titlul de prinț în urma dezvăluirilor din dosarul Epstein, a fost arestat. Acesta este suspectat de abuz al funcției publice, scrie BBC. Potrivit poliției britanice, un bărbat în vârstă de aproximativ 60 de ani din Norfolk a fost reținut în cadrul
Corporația britanică BBC i-a cerut scuze președintelui SUA, Donald Trump, pentru documentarul cu fragmente montate dintr-un discurs de-al său, care au lăsat impresia că ar fi îndemnat la acțiuni violente asupra Capitoliului. Totodată, aceasta a respins cererile de despăgubire ale lui liderului american, transmite Euronews. BBC a transmis într-o declarație
Președintele SUA, Donald Trump, a amenințat că va acționa în instanță postul britanic de televiziune BBC, pe fondul scandalul privind editarea unui discurs al liderului de la Casa Albă. Mai mult, președintele american a anunțat, prin avocații săi, că vrea să ceară despăgubiri în valoare de cel puțin un miliard
Republica Moldova este menționată într-o investigație realizată de BBC, care documentează situația a zeci de cetățeni ucraineni deportați de autoritățile ruse și blocați, de mai bine de o lună, la frontiera dintre Rusia și Georgia. Potrivit sursei citate, aceștia sunt cazați în condiții precare, într-un subsol fără lumină naturală și
Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, a acordat un interviu postului american de televiziune CNN, în care a vorbit despre desfășurarea alegerilor prezidențiale și a referendumului constituțional privind aderarea țării la UE. Oficialul a declarat că democrația din Moldova „a rezistat, în ciuda atacurilor Kremlinului”, adăugând că, în
Un caz de corupere a votului în regiunea transnistreană a fost observat chiar sub ochii jurnaliștilor BBC, alimentând acuzațiile de fraudă în timpul referendumului și alegerilor prezidențiale din Moldova. O femeie a fost surprinsă cerând monitorilor electorali să-i spună unde își poate primi banii după ce și-a depus votul, confirmând
De la începutul războiului, aproximativ 20 de mii de bărbați au fugit din Ucraina pentru a evita recrutarea în armată. Au trecut ilegal granița, inclusiv a Moldovei. Alți peste 21 de mii de bărbați au încercat să fugă, dar au fost prinși de autoritățile ucrainene, scrie BBC. BBC a solicitat
Gruparea militantă palestiniană Hamas a lansat un atac fără precedent asupra Israelului, luptătorii săi intrând în comunitățile din apropierea Fâșiei Gaza, ucigând sute de locuitori și luând ostatici. BBC a explicat, potrivit g4media.ro, ce este Hamas și care este relația sa cu Israelul. Ce este Hamas? Hamas este un grup
BBC a anunțat că un prezentator, acuzat că a plătit unui adolescent pentru a-i trimite fotografii cu caracter sexual, a fost scos de pe post. Reprezentanții BBC au declarat că fac tot posibilul pentru a stabili cât mai curând faptele în legătură cu acuzațiile aduse bărbatului, al cărui nume nu
Directorul general al „Teleradio-Moldova”, Vlad Țurcanu, a anunțat că, pe 23 mai, a fost lansat un proiect de modernizare a companiei pe care o conduce, realizat în comun cu corporația britanică BBC, în valoare de 23 de milioane de lei. Proiectul, intitulat „Sprijinirea transformării TRM”, este finanțat de Guvernul Regatului