buget

Guvernul a decis să crească cheltuielile publice, iar scopul rectificărilor la bugetul de stat pentru anul 2022 este menținerea stabilității economice, a locurilor de muncă, precum și prevenirea vulnerabilităților. Premierul Natalia Gavrilița precizează că majorarea cheltuielilor este corectă în condițiile crizelor. Potrivit autorităților, vor spori și veniturile datorită creșterii încasărilor

Vicepremierul Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, anunță că a aprobat Planul de finanțare a proiectelor de dezvoltare regională. Astfel, potrivit lui, în 2022, proiectele regionale vor beneficia de un buget record – 280 milioane lei. „Tocmai am aprobat Planul de finanțare a proiectelor de dezvoltare regională. În

În următoarele ședințe ale Executivului, va fi propusă rectificarea bugetului și alocarea unei sume mai mari pentru cheltuielile armatei naționale. Declarația a fost făcută de către premierul Natalia Gavrilița, pe 27 ianuarie, în cadrul unei emisiuni la postul național de radio. Natalia Gavrilița s-a referit la riscurile de securitate din

Bugetul municipiului Chișinău pentru anul 2022, a fost aprobat, în lectură finală, pe 21 decembrie. Ședința CMC a început la ora 10:30 și s-a încheiat în jurul orei 17:00. Documentul a fost aprobat prin votul a 38 de consilieri, majoritatea socialiști și ai Platformei Demnitate și Adevăr (DA). Documentul prevede

Consiliul Municipal Chișinău a aprobat în prima lectură bugetul pentru anul 2022. Potrivit documentului, veniturile municipiului vor constitui, anul viitor, 5,42 miliarde de lei, cheltuielile – 6,60 miliarde de lei. De asemenea, acesta prevede că deficitul bugetar în 2022 va constitui 1,17 miliarde de lei. Autoritățile intenționează să îl acopere

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) va organiza un protest în fața Parlamentului. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă din 5 decembrie. Motivul nemulțumirii este faptul că Guvernul a decis să anuleze premiul anual pentru angajații din sectorul bugetar. Protestul va avea loc între orele

Andrei Năstase, președintele fracțiunii Platformei Demnitate și Adevăr (DA) din cadrul Consiliului Municipal Chișinău (CMC), a declarat că nu este corect să fie aprobat bugetul municipiului pentru anul 2022, în timp ce nu se cunoaște cum a fost valorificat cel de anul curent. Declarația a fost făcută, în data de

Concernul rus „Gazprom” a confirmat achitarea datoriei pentru gaz de către partea moldovenească. Potrivit unei declarații publicate de agenția TASS, reprezentanții companiei au remarcat că a fost nevoie de resurse financiare din bugetul de stat pentru a plăti consumul respectiv. Potrivit „Gazprom”, acest lucru este o dovadă a „problemelor sistemice

Bugetul asigurărilor sociale de stat (BASS) pe anul 2022 va constitui atât la venituri, cât și la cheltuieli 31,2 miliarde de lei sau cu 13,6 la sută mai mult fată de anul 2021, conform proiectului de lege aprobat, astăzi, în prima lectură, cu 56 de voturi ale deputaților. La partea

Deputații din Parlamentul Republicii Moldova s-au întrunit pe 25 noiembrie în ședință plenară. Aceștia vor examina, în procedură de urgență, modificarea Legii bugetului de stat pentru anul curent. Biroul permanent al Legislativului a aprobat, în ședința de ieri, proiectul ordinii de zi a ședințelor plenare din perioada 25 noiembrie –

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x