bulgaria

Bulgaria a interzis accesul pe teritoriul țării a cetățenilor din alte state, inclusiv ai Republicii Moldova. Măsura a fost luată în conformitate cu ordinul Ministerului Sănătății de la Sofia și este valabilă până la 15 iulie 2020, inclusiv cu scop de tranzit, informează Ambasada Republicii Moldova în Bulgaria pe 1

Autoritățile din Bulgaria au permis deschiderea din 15 iunie a discotecilor, cluburilor de noapte, barurilor și a altor localuri de agrement. Despre acest lucru a anunțat Asociația restaurantelor din Bulgaria, cu trimitere la declarația premierului Boiko Borisov. Precizarea vine după ce, anterior, Ministerul Sănătății de la Sofia a anunțat că

Bulgaria a oferit Republicii Moldova un lot de asistență umanitară în valoare de 22 728 de euro, informează Ministerul Sănătății. Lotul conține 500 de combinizoane de protecție, 500 de ochelari de protecție și 500 de căști de protecție. Toate echipamentele donate urmează a fi distribuite instituțiilor medico-sanitare publice din țară.

Omul de afaceri Vasil Bojkov, care domină jocurile de noroc în Bulgaria și are interese similare în Republica Moldova și Georgia, a fost arestat duminică în Emiratele Arabe Unite la cererea Bulgariei, scrie Europa Liberă, luni, 3 febuarie. Acesta este acuzat de evaziune fiscală, dare de mită și crimă organizată.

Omul de afaceri Vasil Bojkov, proprietarul clubului de fotbal Levski, al afacerii Loteria Națională a Bulgariei și beneficiar al „Loteriei Moldovei”, a fost anunțat în căutare națională și internațională de autoritățile bulgare, scrie Europa Liberă, miercuri, 29 ianuarie, care îl citează pe procurorul general al Bulgariei, Ivan Geshev. Lui Bojkov

Maestrul fotograf Valerie Volontir a fost distins cu medalia de aur la Salonul Internațional de Fotografie Artistică, ediția 2020, care a avut loc recent în orașul Sofia, Bulgaria, sub egida Federației Internaționale de Artă Fotografică (FIAP), informează MOLDPRES, astăzi, 10 ianuarie. Potrivit președintelui Uniunii Artiștilor Fotografi din R. Moldova, Anatol

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x