Chișinău

Clădirea Parlamentului de la Chișinău a fost iluminată în culorile drapelului Ucrainei – albastru și galben, în seara de 24 august. Gestul a fost un semn de solidaritate cu țara vecină, care a sărbătorit Ziua Independenței. Precizăm că, pe 24 august, Ucraina a marcat 33 de ani de la declararea

Un cetățean al Azerbaidjanului a solicitat 7 000 de euro de la o persoană învinuită într-un dosar penal privind organizarea migrației ilegale pentru a influența recalificarea acuzațiilor, în favoarea acesteia. Persoana respectivă l-a denunțat, iar străinul a fost prins în flagrant de oamenii legii în timp ce primea banii într-un

Accesul persoanelor în anumite locuri publice din capitală va fi temporar restricționat în perioada 26-28 august 2024, în contextul vizitei oficiale a președinților din Lituania, Estonia și Letonia în Republica Moldova. Președintele Lituaniei, Gitanas Nausėda, președintele Estoniei, Alar Karis și președintele Letoniei, Edgars Rinkēvičs, vor vizita Guvernul și Parlamentul din

Strada Ciuflea din sectorul Centru al Chișinăului este renovată. Primarul capitalei, Ion Ceban, a anunțat pe rețelele sale de socializare că, actualmente, sunt desfășurate lucrări de reabilitare a carosabilului pe ambele părți ale drumului și de pregătire a sistemului de irigare. În paralel, se execută lucrări de modernizare a cablajului

Cooperarea moldo-română în turism și posibilele proiecte comune pentru stimularea acestui sector au fost principalele subiecte discutate, pe 23 august, de premierul Dorin Recean cu primarii români membri ai Asociației Naționale a Stațiunilor Balneare și Balneoclimatice din România. Dorin Recean a subliniat valoarea parteneriatelor dintre autoritățile locale ale celor două

Angajatul unei agenții de turism din Chișinău este cercetat penal de Centrul Național Anticorupție (CNA) într-un dosar de delapidare a bugetului companiei pentru care lucra în circumstanțe agravante și fals în documente. Acesta a provocat agenției de turism un prejudiciu de 433 500 de lei. Potrivit unui comunicat publicat de

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău va organiza două conferințe publice dedicate limbii române, care vor fi susținute de două lectore universitare de peste Prut. Acestea vor avea loc săptămâna viitoare la Chișinău și Comrat. Conferințele publice au drept scop marcarea Zilei Limbii Române în Republica Moldova. Conferințele publice

FLYONE adaugă o nouă destinație de zbor: Chișinău-Manchester-Chișinău. Începând cu data de 20 decembrie 2024, pasagerii vor putea călători spre unul dintre cele mai vibrante orașe din Marea Britanie. La fel, cei care doresc să descopere Moldova cu tradiții frumoase, vinuri de renume și oameni primitori, au posibilitatea să-și ia

Acționarii Victoriabank au aprobat reorganizarea Victoriabank prin fuziune (prin absorbție) cu BCR Chișinău, în cadrul Adunării Generale Extraordinare care a avut loc la Chișinău, în 21 august. Ulterior, în 22 august, și acționarii Băncii Comerciale Române Chișinău au aprobat reorganizarea BCR Chișinău prin fuziune (absorbție) cu Victoriabank (societate absorbantă). Informații

La Chișinău sunt scoase barierele și limitatoarele de acces, instalate ilegal pe spațiul parcărilor publice. Potrivit autorităților, asemenea lucrări au loc în toate sectoarele capitalei. Deocamdată au fost demontate instalații de pe 4 adrese. Primăria a atenționat persoanele fizice și juridice, care au instalat limitatoare, că pe lângă demolarea forțată

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x