În Consiliul Municipal Chișinău (CMC), reunit pe 2 februarie în ședință extraordinară, au fost formate trei fracțiuni. Este vorba despre fracțiunile Mișcării Alternative Naționale (MAN), Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) și Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM). De asemenea, consilierii muncipali au stabilit și componența numerică și nominală a comisiilor
Adunarea Populară a Găgăuziei (APG), în cadrul ședinței din 8 septembrie, nu a aprobat, din nou, componența Comitetului Executiv al Găgăuziei, propusă de bașcanul Evghenia Guțul. Deputații au retras subiectul de pe ordinea de zi și au adoptat în schimb o rezoluție cu cerințe referitor la formarea componenței organului executiv
Alexandr Lukașenko a comentat discuțiile despre faptul că statul Belarus ar putea fi inclus în componența Rusiei. În cadrul vizitei sale la Vladivostok din 13 aprilie, acesta a spus că nici el, nici putin nu sunt „atât de proști”, scrie Zerkalo.io. „Nici eu, nici Putin nu suntem atât de proști
Consiliul Național al Monumentelor Istorice (CNMI) are o nouă componență, membrii căruia au fost selectați urmare a concursului anunțat de Ministerul Culturii pe 16 decembrie 2021. Din cele 17 dosare admise în competiție au fost selectați 10 membri, iar 3 membri sunt numiți din cadrul Ministerului Culturii. Noii membri ai
Șefa statului, Maia Sandu, a semnat un decret privind modificarea componenței Comisiei pentru problemele cetățeniei și acordării de azil politic de pe lângă președintele Republicii Moldova. Astfel, din componența comisiei au fost excluși Nicolae Posturusu, Petru Vasilică și Olga Poalelungi. În locul acestora au fost numite următoarele persoane: Olesea Stamate,
Igor Dodon susține că în componența Consiliului Suprem de Securitate (CSS) ar fi trebuit inclus și bașcanul Găgăuziei, iar absența sa este un semn că președinta Maia Sandu divizează oamenii în funcție de opțiunile lor electorale. Și Fadei Nagacevschi s-a arătat indignat că în cadrul organului consultativ lipsește ministrul Justiției