copil

O femeie de 29 de ani, care traversa strada regulamentar, pe trecerea de pietoni, a fost lovită de o o motoretă. Accidentul s-a produs la Bălți, după ce șoferul unei mașini a ignorat culoarea roșie a semaforului. Femeia avea în brațe un copil de trei ani. Din fericire, micuțul nu

Presa din stânga Nistrului a relatat ce s-a întâmplat după ce un băiețel de 12 ani a întrerupt meciul Sheriff-Real de la Tiraspol. Minorul a pătruns pe teren și a cerut un autograf de la fotbalistul Karim Benzema. Ulterior, acesta s-a întors în tribune, unde îl aștepta tatăl său. Cei

Un minor de 11 ani a suferit arsuri prin electrocutare la ambele mâni, după ce ar fi încercat să fure echipament electric aflat sub tensiune. Incidentul s-a produs pe 17 noiembrie curent, în satul Peresecina, raionul Orhei. Cazul a fost făcut public de furnizorul de energie electrică „Premier Energy”, pe

La sfârșitul lunii august, imaginile cu un soldat american care prinde un bebeluș pe deasupra gardului de beton cu sârmă ghimpată al aeroportului din Kabul au făcut înconjurul lumii și au devenit unele dintre fotografiile-emblemă ale retragerii SUA din Afganistan, după 20 de ani de război eșuat. Acum, la peste

Angajații Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP) învață să utilizeze echipamentul medical de laborator, care le va permite să diferențieze tulpinile de coronavirus. Informația a fost confirmată de către secretarul de stat al Ministerului Sănătății Svetlana Nicolaescu, în cadrul conferinței de presă din 20 octombrie, în contextul noii sub-variante a

Un copil de 11 ani, care s-a întors în Israel dintr-o călătorie în Republica Moldova, a fost testat pozitiv cu noua sub-tulpină Delta a coronavirusului – AY4.2. Minorul a fost plasat în izolare, informează presa din Israel. Cazul a fost depistat în seara de 19 octombrie, iar pacientul este un

O fată de 13 ani din Bacău și un tânăr de 29 de ani din Gorj au murit, în ultimele 24 de ore, după ce s-au îmbolnăvit de Covid-19. Cei doi erau nevaccinați, iar fata nu avea și alte probleme de sănătate, potrivit datelor Grupului de Comunicare Strategică (GCS) din

Un adolescent de 13 ani a fost tamponat de o mașină în timp ce se deplasa cu bicicleta. Minorul a fost spitalizat la Fălești. Șoferul care se face vinovat de producerea accidentului a fugit de la fața locului. Potrivit ofițerului de presă al IP Fălești Eugenia Molceanov, accidentul s-a produs

Secretarul de stat al transporturilor în administrația Biden, Pete Buttigieg și soțul său Chasten au anunțat nașterea fiilor lor, un băiat și o fată, pe care urmează să îi adopte, informează CNN. „Suntem încântați să îi primim pe Penelope Rose și Joseph August Buttigieg în familia noastră”, a scris secretarul

Un copil de un an a murit, după ce a fost lovit cu mașina de către tatăl său. Bărbatul nu a obervat micuțul și l-a accidentat în timp ce dădea în spate. Tragedia s-a produs pe 15 august, într-o curte din raionul Rezina. Potrivit ofițerului de presă Elena Băetrău, copilul

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x