Ion Ceban

Ceban cere Primăriei să facă „front comun” cu Agenția de Mediu, după decesul din parcul Alunelul: „Avem foarte multe refuzuri”

Raportul Primăriei Chișinău, cu privire la decesul fetiței de nici doi ani, strivită de o buturugă în parcul Alunelul, va fi prezentat pe 18 mai. O dispoziție în acest sens a fost anunțată pe 16 mai de către primarul Ion Ceban, în cadrul ședinței serviciilor Primăriei. Edilul a pledat pentru „front comun împreună cu Agenția de Mediu”, în scopul identificării arborilor din municipiu, care prezintă pericol.

UPDATE (11:39) Directorul întreprinderii municipale „Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi”, a fost suspendat din funcție.

În debutul ședinței Primăriei, Ion Ceban a menționat că autoritățile locale sunt profund îndurerate din cauza tragicului accident de sâmbătă și a transmis condoleanțe familiei.

„În astfel de situații trebuie să ne unim eforturile. Avem mii de copaci în oraș, care necesită urgent defrișați, chiar dacă la prima vedere par sănătoși. Unele crengi trebuie imediat înlăturate, deoarece în urma vântului puternic, cum s-a întâmplat vineri seara, când serviciile au lucrat practic toată noaptea, s-a întâmplat și această tragedie. Rog personal ca echipa Primăriei, împreună cu Agenția de Mediu, să facă front comun ca să depistăm toți arborii și să avem susținerea specialiștilor pentru a interveni prompt. Această inventariere va fi făcută și vom reveni cu detalii”, a declarat Ceban.

Ceban a cerut Agenției de Mediu să examineze urgent solicitările depuse de întreprinderea Spații Verzi, cu privire la curățarea sau defrișarea arborilor: „Astăzi sunt multe solicitări depuse la Agenția de Mediu și rog în regim prioritar să fie examinate. Totodată, echipe speciale să analizeze în fiecare sector minuțios, ogrăzile grădinițelor și școlilor, a instituțiilor sociale, zone verzi și trotuare. Anul trecut, de către Spații Verzi au fost curățați 9 885 de arbori, iar 5345 – defrișați. Avem și foarte multe refuzuri, vom prezenta o statistică în acest sens”.

Edilul a precizat că a fost demarată o anchetă internă, rezultatele căreia urmează a fi prezentate în termen de trei zile. El a ținut să sublinieze că autoritățile locale nu pot interveni, în lipsa autorizațiilor din partea Agenției de Mediu.

„Până miercuri, rog să fie prezentate toate datele despre accidentul de sâmbătă. Vreau să mai spun că niciun arbore nu este curățat sau defrișat, până nu se obține autorizația de la Agenția de Mediu. Nu avem dreptul să intervenim, iar puținele cazuri în care s-a intervenit au fost foarte dur taxate din punct de vedere financiar”, a spus Ceban.

Agenția de Mediu: Nu s-a cerut autorizare pentru arborele respectiv

De menționat că Agenția de Mediu a subliniat că arborele vizat în cazul decesului prematur al copilului nu se regăsește în lista arborilor propuși spre coordonare și autorizare a efectuării tratamentelor silvotehnice de către Î. M. „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi” în solicitarea sa.

„Administrarea spaţiilor verzi proprietate publică este exercitată de către autorităţile administraţiei publice locale”, au declarat reprezentanții Agenției.

Potrivit lui Ion Ceban, în perioada ianuarie-mai 2022, Spații Verzi a transmis către Agenția de Mediu cereri de autorizare pentru curățarea a 3066 de arbori. Dintre aceștia, au fost autorizați spre curățare 2088. Din 620 de cereri pentru defrișare, s-au aprobat 242.

***

O fetiță de nici doi ani a murit, după ce a fost lovită de o bucată dintr-un copac. S-a întâmplat pe 14 mai în parcul Alunelul din sectorul Buiucani al capitalei. Fetița decedat la spital.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Focus

Tarifele la lumină în R. Moldova vor crește? Directorul ANRE: „O ajustare este inevitabilă”

Directorul Agenției Naționale de Reglementare în Energetică (ANRE), Alexei Taran, a declarat că tariful la energia electrică pentru consumatorii casnici din Republica Moldova ar putea fi majorat pe fondul scumpirii gazelor naturale și al creșterii prețurilor pe piața regională. El nu a precizat când va fi luată o decizie și care ar putea fi valoarea majorării, dar susține că aceasta va fi proporțional mai mică decât scumpirile recente la gaze și energie termică. Afirmațiile au fost făcute în cadrul ediției din 13 octombrie a emisiunii „Pe față” de la Moldova 1.

Potrivit lui Taran, creșterea prețului gazelor influențează costurile de producție a energiei electrice, întrucât centralele electrice cu termoficare (CET) folosesc acest combustibil pentru a produce atât căldură, cât și electricitate. Acestea acoperă aproximativ 15-20% din consumul anual al Republicii Moldova, iar restul necesarului este asigurat din alte surse, inclusiv importuri și energie regenerabilă.

„Noi asistăm acum la o creștere a unei componente majore, adică energia electrică produsă de către CET-uri. Clar vedem și pe piața regională că deja prețurile sunt ușor în creștere, din cauza acestei secete hidrologice care a început în iulie-august și continuă până la moment – un fenomen atipic care nu putea fi prognozat. Și inevitabil o să avem o ajustare, să spunem așa, în prețul la energia electrică”, a declarat Taran.

Revizuirea tarifelor presupune mai multe etape, care ar putea dura de la câteva săptămâni până la două luni. Mai întâi, ANRE trebuie să aprobe prețul energiei electrice furnizate de Energocom către furnizorii care deservesc consumatorii. Ulterior, aceștia vor putea solicita ajustarea tarifelor, cererile urmând să fie examinate cu respectarea procedurilor de transparență decizională.

Întrebat dacă scumpirea ar putea avea loc până la sfârșitul anului, Taran nu a oferit un termen concret. „Cert este faptul că, chiar dacă va fi o creștere la energia electrică, ea nu va fi de aceeași amploare sau în același procent cum a fost pentru gazele naturale și pentru energia termică”, a spus el.

Amintim că, în prezent, consumatorii casnici deserviți de Premier Energy în centrul și sudul țării achită 3,56 lei/kWh, iar cei din nord, deserviți de Furnizarea Energiei Electrice Nord, plătesc 3,95 lei/kWh.

Ultima ajustare a tarifelor a avut loc la 31 martie, când ANRE a aprobat o ușoară reducere a prețurilor la energia electrică.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: