coronavirus

Persoanele aflate în arest în izolatorul Centrului Național Anticorupție (CNA) au fost transferate la Penitenciarul nr.13. Anunțul a fost făcut de către reprezentanții instituției, care au precizat că înainte de trasfer, acestea au fost examinate de medici. Decizia a fost luată în contextul situaţiei epidemiologice din ţară şi pentru prevenirea

Guvernul Republicii Moldova este pregătit să declarare stare de urgență la nivel național. Anunțul a fost făcut de premierul Ion Chicu, luni, 16 martie, în cadrul unui briefing de presă. Subiectul urmează a fi discutat în cadrul ședinței Comisiei situații excepționale, care va avea loc în după amiaza zilei de

În prezent, în Republica Moldova sunt înregistrate 23 de cazuri de COVID-19. Dintre ele, statut de import au 13 cazuri, iar statut local sau transmitere locală – 10. Printre pacienți este și un copil de 8 ani. Anunțul a fost făcut în dimineața zilei de luni, 16 martie, de către

Din cauza răspândirii coronavirusului, cafenelele și restaurantele, școlile și universitățile din nordul italiei au fost închise și au fost restricționate deplasările cetățenilor. Este în carantină și Milano, orașul principal al Lombardiei – regiunea epicentru al infecției. Într-un interviu acordat reporterului NM Nicolai Paholinițchi, Viorica Răilean, cetățeană a Moldovei care trăiește

De ce din cauza virusului COVID-19 sunt impuse atâtea restricții? Prin ce se deosebește această pandemie de cele precedente? Cât de pregătită este Moldova de un focar al virusului? Și oare are Moldova dreptul de a interzice intrarea în țară a cetățenilor săi din Italia? Despre toate acestea a vorbit

Începând de luni,16 martie, România intră în stare de urgență din cauza coronavirusului de tip nou, după cum a anunțat sâmbătă, 14 februarie, președintele Klaus Iohannis. El a subliniat că starea de urgenţă va face posibilă alocarea de noi resurse importante pentru gestionarea crizei generate de coronavirus, informează Digi24. „În

Coronavirusul de tip nou continuă să facă ravagii în Europa. În Italia, bilanțul morților a atins duminică, 15 martie, numărul record de 388 de morți timp de 24 de ore. În Spania, numărul deceselor a crescut cu 152, ajungând la 288. Italia a raportat, duminică, 368 de decese cauzate de

Numărul cazurilor confirmate cu coronavirus din România a ajuns la 139, duminică fiind confirmate 16 cazuri noi, anunţă Grupul de Comunicare Strategică, citat de Digi 24. Nouă persoane au fost declarate vindecate şi au fost externate. Duminică au fost confirmate 16 cazuri noi, după cum urmează: 4 cazuri în Bucureşti,

Începând de luni, 16 martie, poliția va începe să sancționeze persoanele care încalcă măsurile de prevenire și combatere a răspândirii coronavirusului de tip nou. Anunțul a fost făcut de către președintele Igor Dodon, după ședința Centrului Unic de Comandă de gestionare a crizei provocate de virusul COVID-19. „Începând cu ziua

11 cazuri de coronavirus de tip nou au fost confirmate astăzi. Astfel, în total, în Republica Moldova sunt 23 de persoane diagnosticate cu COVID-19. Anunțul a fost făcut astăzi, 15 martie, de către ministrul Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, după ședința Centrului Unic de Comandă de gestionare a crizei provocate de virusul

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x