Из личного архива Виорики Райлян

„Nu-i condamnați pe moldoveni. Revenirea acasă este o decizie forțată”. Mărturiile unei moldovence care trăiește în Milano

Din cauza răspândirii coronavirusului, cafenelele și restaurantele, școlile și universitățile din nordul italiei au fost închise și au fost restricționate deplasările cetățenilor. Este în carantină și Milano, orașul principal al Lombardiei – regiunea epicentru al infecției. Într-un interviu acordat reporterului NM Nicolai Paholinițchi, Viorica Răilean, cetățeană a Moldovei care trăiește în Milano, a povestit ce se întâmplă acum la Milano, cum lucrează instituțiile de stat și magazinele și de ce moldovenii din Italia pleacă acasă.

„Oamenii respectă distanța”

Care este situația actuală la Milano, ce se întâmplă?

Pot spune că este panică, dar totul este organizat excelent. Admir modul în care este organizată și populația, și statul. Să vă spun ce înseamnă carantină: oamenii sunt rugați, pe cât e posibil, să rămână acasă. Sunt câteva motive pentru care poți ieși din casă: să mergi la farmacie, la medic și să cumperi produse alimentare. Și să mergi la serviciu, dacă lucrezi.

În primele zile, nu luam în serios toate acestea: credeam că e o oarecare gripă care nu mă va afecta. Mă întrebam de ce acești italieni sunt în panică? Inițial, ai noștri nu foloseau nici măști, nimic. „Ai noștri” – mă refer la moldoveni, ucraineni, albanezi. Însă marți (10 martie), m-am simțit îngrozitor: mă plimbam pe stradă, s-au apropiat de mine niște carabinieri și m-au întrebat de ce merg pe stradă când în oraș este carantină.

Deci, dacă nu mergi la farmacie, după alimente sau la serviciu, nu ai voie să ieși din casă?

Ținând cont de faptul că în Italia nu este un regim totalitar, autoritățile nu pot ordona populației: stați acasă și nu vă mișcați. Oamenii au dreptul să se deplaseze, dar sunt restricții. De exemplu, poți face sport, dar trebuie să porți mască și, dacă este cineva alături, trebuie să fie o distanță de cel puțin un metru.

Recent am fost la magazin. Oamenii respectă distanța, nu este panică, nu este frica de foamete, pentru că statul a garantat că produse vor fi și că magazinele vor funcționa.

Iar restaurantele, barurile, pizzeriile funcționează?

Nu, toate cafenelele, barurile, centrele comerciale sunt închise. Toate localurile în care pot fi mai mult de 50 de persoane sunt închise. Pentru încălcarea regulii – amendă.

În magazine, totul este organizat în așa fel ca în interior să nu fie mai mult de 50 de persoane și pentru ca oamenii să poată păstra distanța între ei. Ceilalți stau afară, la fel, la distanță unii de alții și își așteaptă rândul.

„Oamenii riscă foarte mult să rămână fără bani din cauza carantinei”

Iar transportul public, instituțiile de stat activează?

Transportul public funcționează. La fel și instituțiile de stat, însă nu în regimul obișnuit: de exemplu, nu poți obține un anumit certificat. Lucrează toate farmaciile, magazinele și, desigur, spitalele. În schimb, piețele sunt închise.

Toți oamenii care lucrează semnează o declarație pe proprie răspundere: în aceasta se menționează că pentru nerespectarea carantinei, persoana va fi trasă la răspundere. Dacă se apropie de tine carabinierii, ei îți pot cere actele, pot să te întrebe unde trăiești. Dacă le vei spune că lucrezi la o anumită familiei și mergi încolo la muncă, te mai întreabă, unde trăiește această familie.

Dar dvs. mergeți acum la muncă? În general, oamenii continuă să muncească? Dar întreprinderile?

Întreprinderile de care depinde economia țării continuă să funcționeze, însă unele fabrici private sunt închise. Oamenii care, la fel ca și mine, lucrează în familii, riscă cel mai mult acum să rămână fără salarii, pentru că ei nu sunt protejați social. Dar în familia în care lucrez mi-au spus că dacă în toată această perioadă eu voi sta acasă, oricum, îmi vor plăti.

Reiese că aveți noroc, dar mulți ar putea rămâne fără salarii?

Eu mai am o activitate suplimentară, în zilele de sâmbătă, însă ea a fost anulată și nu-mi vor plăti. Este o problemă gravă pentru moldovenii care rămân fără bani și de aceea ei pleacă acasă, nu trebuie să-i condamnați pentru aceasta. Nu-i condamnați. Revenirea acasă este o decizie forțată. Aici, dacă nu ți se plătește, iar tu mai ai și familie, este foarte complicat din punct de vedere financiar.

Dar cum puteți pleca acasă, dacă orașul este în carantină?

Dacă ești cetățean al altei țări și ai posibilitatea să ajungi acolo cu avionul, se poate. Cu automobilul nu poți ajunge acasă. Unica modalitate este avionul. La aeroport ți se măsoară temperatura: dacă este normală, te vor elibera. Însă trebuie să înțelegeți că perioada de incubare a acestui virus este de 14 zile și tu poți veni în Moldova fără să știi că ești bolnav.

„Lucrătorii medicali din Italia au devenit eroi naționali”

Cum vă dezinfectați îmbrăcămintea sau încălțămintea când veniți acasă?

Noi folosim produsele noastre moldovenești: lămâia, usturoiul. Mai folosim și gelurile dezinfectante. Acestea pot fi găsite doar în farmacii, dar sunt și în magazinele chinezești (magazine mici care aparțin migranților; de obicei, prețurile de aici sunt mai mari decât în supermarketuri și farmacii. – NM). La fel, noi purtăm măști. Aici, măștile sunt un pic mai groase decât cele obișnuite. Acasă, ne spălăm bine pe mâini, prelucrăm mânerele ușilor, spălăm frecvent hainele.

Apropo, acum, toți lucrătorii medicali, de la infirmieri până la medici, au devenit aici eroi naționali și ei într-adevăr lucrează ca niște eroi.

Potrivit diferitelor informații, în spitalele din nordul Italiei nu mai sunt locuri și e greu să obții asistență medicală.

Nu-i adevărat. Chiar în familia în care am lucrat venea o asistentă medicală. Statul îi asigură pe oameni cu măști gratuite. Pentru că statul conștientizează că omul nu este vinovat de epidemie și de faptul că el nu are mijloace de protecție. Eu nu am auzit despre astfel de cazuri [de asistență medicală proastă]. Toate analizele și controalele sunt aici gratuite.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Scandalul dintre ministrul de Externe și fosta ambasadoare în India continuă: Taban îl amenință pe Popșoi cu judecata pentru „falsuri”

Ana Taban, ex-ambasadoarea Republicii Moldova în India, a anunțat că își rezervă dreptul de a-l da în judecată pe ministrul Afacerilor Externe Mihai Popșoi pentru declarațiile sale din 8 mai de la Radio Moldova. Se întâmplă la câteva zile după ce Taban a anunțat că a dat în judecată Ministerul de Externe. Menționăm că, la Radio Moldova, ministrul a spus că Taban a fost rechemată după ce s-au constatat delapidări de fonduri în instituția diplomatică, adăugând că, atunci când există un dosar penal, „imaginea în conducătorul acestei instituții are de suferit”. Pe 11 mai, Taban a spus, cu referire la un răspuns al Procuraturii Anticorupție, că ea nu face parte din niciun dosar penal și a venit cu mai multe întrebări către ministru. NM a solicitat un comentariu de la Ministerul de Externe.

Pe 11 mai, Taban s-a adresat lui Popșoi, menționând că oficialul „minte cetățenii”.

„Prezint dovada oficială că mințiți și anume răspunsul Procuraturii Anticorupție, care confirmă că nu fac parte din niciun dosar penal. (…) Domnule viceprim-ministru Mihai Popșoi, în baza deciziei cărei instanțe de drept v-ați permis să mă acuzați de abateri financiare grave la postul public de radio? Nu există o astfel de decizie. Sau poate în baza acelei misiuni de audit, care a fost detașată abia după rechemarea mea din funcție?”, a adăugat ex-ambasadoarea.

Totodată, ea a comentat declarațiile lui Popșoi, potrivit cărora ea a refuzat, după rechemare, să-și perfecteze actele pentru a obține accesul la secret de stat, în calitatea sa deja de ambasador cu misiuni speciale. „Cât la sută din activitate, domnule viceprim-ministru Popșoi, presupune acces la secretul de stat? Poate 1%? Mai mult decât atât, am primit acest acces la secret de stat chiar prin semnătura dumneavoastră în anul 2024, pentru o perioadă de 5 ani”, a menționat Taban.

„Îmi rezerv dreptul să vă dau în judecată pentru declarațiile false, mincinoase, de săptămâna trecută de la postul public de radio”, a spus, într-un final, ex-ambasadoarea.

NM a solicitat o reacție de la reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe. Deocamdată nu avem un răspuns.

***

Amintim că Guvernul a decis rechemarea Anei Taban din funcția de ambasador al Republicii Moldova în India pe 6 august 2025. Aceasta a fost numită ambasador în 2023.

Pe 7 mai 2026, Taban a anunțat că a dat în judecată Ministerul de Externe. Ea a spus că a aflat din presă despre rechemarea sa, iar peste două luni a fost informată că motivul ar fi „existența unui dosar penal”. Totuși, potrivit ei, Procuratura Anticorupție i-a comunicat în scris că nu figurează în niciun dosar penal și că nu a solicitat rechemarea acesteia. Taban a mai spus că, după rechemare, i-a fost oferită funcția de ambasador cu misiuni speciale, însă „în realitate” nu ar fi fost implicată „în nicio activitate” a Ministerului. Ulterior, ea a depus o cerere de concediu din cont propriu, iar în a treia zi de concediu ar fi fost informată că aceasta nu a fost aprobată de ministrul Mihai Popșoi. Potrivit ei, în acest context, a fost sancționată disciplinar cu demiterea din funcția publică pentru absență de la serviciu, dar și pentru că nu a depus o cerere de perfectare a accesului la secret de stat. Detalii AICI.

Tot pe 7 mai, Ministerul de Externe a declarat că a recepționat cererea de chemare în judecată, menționând totodată că „a respectat toate procedurile și prevederile legale aplicabile în procesul de încetare a raporturilor de serviciu ale doamnei Ana Taban”. Detalii AICI.

Pe 8 mai, ministrul Mihai Popșoi a oferit primul comentariu pe acest subiect la Radio Moldova. Popșoi a spus că Taban a fost rechemată după ce s-au constatat delapidări de fonduri în instituția diplomatică, adăugând că, atunci când există un dosar penal, „imaginea în conducătorul acestei instituții are de suferit”. Totodată, el a declarat că, după rechemare, Taban „a refuzat în repetate rânduri să-și perfecteze actele pentru a obține accesul la secret de stat”. În reacție, Taban a calificat declarațiile drept „minciuni” și a afirmat că cele constatate la misiunea diplomatică, incluse într-un raport de audit pe care îl consideră „falsificat”, au avut loc după rechemarea sa. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: