În cadrul conferinței de presă de luni, 9 martie, președintele Igor Dodon a dezvăluit numele pacientei revenite din Italia, care este infectată cu COVID-19. Contactată de NM, avocata Nicoleta Hriplivîi a menționat că șeful statului a încălcat, în acest mod, două legi. Șeful statului a menționat numele femeii în contextul
Un grup de pasageri care se întorceau din Italia cu autocarul a fost plasat în carantină, în România, după ce unul dintre aceștia a prezentat simptome de febră. Printre persoanele care se aflau în mijlocul de transport ar putea fi și cetățeni ai Republicii Moldova. Informația a fost confirmată de
Femeia de 48 de ani, infectată cu COVID-19, care a ajuns sâmbătă la Chișinău cu un avion din Italia, este în stare stabilă, iar dinamica este ușor pozitivă. Precizările au fost făcute de către directorulul IMSP Spitalul Clinic Republican, Anatol Ciubotaru, într-o conferință de presă din 9 martie. Acesta a
Republica Moldova nu va suspenda, deocamdată, zborurile din și spre Italia. Informația a fost confirmată de către președintele Igor Dodon, în cadrul unei conferințe de presă din 9 martie. Șeful statului a declarat că măsura este prematură, având în vedere că în țară a fost confirmat un singur caz de
Autoritățile din Republica Moldova nu au reușit, deocamdată, să identifice 14 dintre persoanele care au zburat alături de moldoveanca infectată cu COVID-19, care a ajuns sămbătă la Chișinău. Informația a fost confirmată de către ministrul Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, în cadrul unei conferințe de presă de luni, 9 martie. Viorica Dumbrăveanu
În prezent, în Republica Moldova sunt trei pacienți suspecți de infectare cu COVID-19. Informația a fost confirmată de către ministrul Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, în cadrul unei conferințe de presă din 9 martie. Totodată, aceasta a precizat că, timp de o săptămână, au fost transmise în teritoriu peste 10 mii de
Președintele Igor Dodon a anunțat luni, 9 martie, că școlile și grădinițele din țară ar putea fi închise, în cazul în care în Republica Moldova vor fi confirmate cazuri de COVID-19 „pe interior”. „Prelungirea vacanțelor și sistarea activității grădinițelor – este în discuții. Coform OMS (Oganizației Mondiale a Sănătății), acest
Moldovenii care se întorc din străinătate și refuză să completeze fișele epidimiologice sau le completează greșit riscă amenzi sau chiar pedeapsă penală. Avertizarea a fost făcută de către președintele Igor Dodon, după ședința tradițională de luni dimineață cu premierul Ion Chicu și președinta legislativului, Zinaida Grecianîi. „Avertizez că toate persoanele
Ministrul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Viorica Dumbrăveanu, susține un briefing de pres, după şedinţa Punctului Focal Naţional, unde sunt prezentate măsurile întreprinse privind controlul răspândirii Coronavirusului de tip nou pe teritoriul Republicii Moldova. Precizăm că sâmbătă, 7 martie, în Republica Moldova a fost înregistrat primul caz de îmbolnăvire cu
Guvernul României a decis să ia măsuri fără precedent pentru a combate răspândirea coronavirusului de tip nou. Ministrul interimar de Interne, Marcel Vela, ministrul interimar al Sănătății, Victor Costache, și ministrul Transporturilor, Lucian Bode, au anunțat suspendarea zborurilor din și spre Italia, informează Digi24. Anunțul a fost făcut într-o conferință