Coronavirus: România suspendă zborurile din și către Italia

Guvernul României a decis să ia măsuri fără precedent pentru a combate răspândirea coronavirusului de tip nou. Ministrul interimar de Interne, Marcel Vela, ministrul interimar al Sănătății, Victor Costache, și ministrul Transporturilor, Lucian Bode, au anunțat suspendarea zborurilor din și spre Italia, informează Digi24. Anunțul a fost făcut într-o conferință de presă care a avut loc aproape de miezul nopții din 8 martie. 

Oficialii au anunțat oprirea zborurilor din și către Italia, pe toate aeroporturile din țară, începând din 9 martie și până în 23 martie. Măsura este valabilă pentru toate aeroporturile din România.

Operatorii aerieni au obligația de a comunica cetățenilor români care se vor îmbarca din Italia, China, Iran, Coreea de Sud către România, cu escală, faptul că vor intra în carantină pe teritoriul României și își vor asuma această responsabilitate prin completarea unei declarații pe proprie răspundere”, a spus Vela.

Cetățenii români care sosesc din China, Italia, Coreea de Sud prin punctele de frontieră terestre vor intra în carantină pe raza județului de graniță sau în izolare la domiciliu, a anunțat Marcel Vela. 

În aceste județe există locuri pentru carantină și se discută acum suplimentarea locurilor, a spus Raed Arafat, șeful Departamentului Situații de Urgență (DSU). El a dat exemplul pasagerilor unui autocar care au fost plasați în carantină în Oradea, după ce unul dintre pasageri a făcut febră. Acesta este testat în prezent pentru coronavirus.

Operatorii aerieni au obligația de a nu permite îmbarcarea cetățenilor care vin din Italia, China, Iran, Coreea de Sud, către România cu escală, a precizat ministrul. 

Persoanele care intră în țară pe la punctele de frontieră și nu declară corect țara din care vin vor fi acuzați de fals în declarații.

„Vor fi verificări ample și până la urmă adevărul se află. Vom avea verificări în cascadă, prin poliție, dacă cetățeanul respectiv a respectat adevărul când a completat declarația. Când pui în pericol sănătatea publică, lucrurile sunt mai grave din punct de vedere penal. Este un apel la responsabilitate”, a spus Vela.

Ministrul de Interne a mai spus că se permite accesul în România a celor care vin din China, Coreea de Sud, „sub măsura obligatorie a carantinei”. În acest caz sunt exceptate transporturile de marfă de peste 3,5 tone.

Se aplică prevederile de mai sus adaptate după caz și pentru transportul maritim sau fluvial. Măsurile adoptate se aplică până pe 31 martie 2020 cu posibilitatea prelungirii perioadei”, a mai spus Vela.

Declarațiile vin după ce la MAI a fost convocat Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență.

Cele mai multe din cele 15 cazuri de coronavirus diagnosticate în România au legătură cu Italia. Pacienții sunt fie oameni care s-au întors în ultimele săptămâni din Italia, fie apropiați ai acestora.

O nouă ședință a Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență va avea loc luni, la ora 16.00. 

Întrebat de jurnaliști dacă se discută și o posibilă închidere a școlilor, Vela a spus că acest lucru va fi discutat luni.

El a precizat că dacă apare un caz într-o școală, cursurile vor fi suspendate în toată școala.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Patru la patru: ce spune PAS despre invitația „Alternativa” de a avea o dezbatere electorală

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a declarat pentru NewsMaker că este prezent la toate dezbaterile electorale. Totuși, a subliniat că nu-i tratează pe liderii blocului Alternativa „în mod preferențial”. Aceasta este o reacție la invitația blocului de a organiza o dezbatere publică cu primii patru candidați ai PAS la alegerile parlamentare.

„PAS e prezent la toate dezbaterile, nu-i tratăm pe cei 4 foști angajați ai lui Dodon în mod preferențial”, a spus purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas.

Pe 22 septembrie, cei patru lideri ai blocului „Alternativa” i-au chemat la o dezbatere publică pe primii patru candidați la parlamentare de pe lista PAS. Aceștia au motivat că PAS „de dimineața până seara își amintește de blocul Alternativa”. „Să ne întâlnim dacă aveți întrebări, ne tot puneți etichete, ne faceți în tot felul”, a spus unul dintre liderii blocului, Ion Ceban. „Alternativa” a propus ca PAS să aleagă televiziunea, moderatorul și ora pentru dezbatere, menționând că așteaptă un răspuns până pe 23 septembrie, la ora 15:00.

***

Blocul „Alternativa” a fost constituit la sfârșitul lunii ianuarie 2025 și reunește trei partide: Mișcarea Alternativă Națională, condusă de primarul capitalei Ion Ceban; Partidul „Congresul Civic”, condus de fostul deputat Mark Tkaciuk; și Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei, condus de fostul premier Ion Chicu. Din bloc face parte și fostul procuror general Alexandr Stoianoglo, care nu a aderat la vreun partid și nici nu a fondat unul propriu. Cei patru lideri – unii dintre ei foști deputați socialiști sau comuniști, ori funcționari în perioada guvernării socialiste – au declarat la lansare că Blocul „Alternativa” se poziționează drept o formațiune „pro-europeană” și se prezintă ca o alternativă la actuala guvernare. Cine este Ion Ceban, Mark Tkaciuk, Alexandr Stoianoglo și Ion Chicu, vezi – AICI. Blocul a înaintat o listă cu 106 candidați la funcția de deputat.

Partidul Acțiune și Solidaritate a câștigat alegerile parlamentare anticipate din 2021 cu o majoritate absolută – 63 de mandate – fiind votat de peste jumătate dintre alegătorii prezenți la urne. După patru ani de guvernare, formațiunea intră în campanie cu o listă ce combină actuali deputați, foști și actuali demnitari, funcționari publici, dar și nume noi, inclusiv personalități cunoscute. PAS a inclus în lista sa electorală și doi reprezentanți ai formațiunii Platforma „DA”, care, la scurt timp, a fost exclusă din Blocul „Împreună”. Primul pe lista formațiunii este Igor Grosu, urmat de prim-ministrul Dorin Recean și vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman. Pe poziția a patra în lista PAS se află Nicu Popescu – fost viceprim-ministru și ex-ministru de Externe al Republicii Moldova în guvernele conduse de Maia Sandu, Natalia Gavrilița și Dorin Recean.

Alegerile parlamentare vor avea loc pe 28 septembrie.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: