Republica Moldova intenționează să se retragă din Comunitatea Statelor Independente (CSI), până la sfârșitul anului viitor – 2024. Declarația a fot făcută de președinta Comisiei parlamentare politică externă, deputata partidului de guvernare Acțiune și Solidaritate (PAS), Doina Gherman, în cadrul unei emisiuni de la Exclusiv TV. „Ne-am propus ca și
Parlamentul va denunța încă două acorduri încheiate pe platforma Comunității Statelor Independente (CSI), care prevăd colaborarea în domeniul apărării și cel al combaterii terorismului și a altor forme de extremism. Membrii Comisiei parlamentare politică externă și integrare europeană au aprobat rapoartele pentru două avize consultative care presupun acest lucru. Astfel,
Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a susținut joi, 14 noiembrie, conferința de presă anuală, care a durat de această dată peste trei ore. Liderul de la Kremlin a răspuns la întrebările jurnaliștilor, dar și ai societății civile, care s-au interesat de reușitele și planurile Moscovei cu privire la războiul din
Parlamentul de la Chișinău a denunțat încă șapte acorduri încheiate pe platforma Comunității Statelor Independente (CSI). Documentele vizează colaborarea cu statele CSI în domeniul ocrotirii sănătății populației, activităților informative, cu privire la ajutorul reciproc în caz de accidente și alte situații excepționale la obiectivele electroenergetice, asigurării trupelor de grăniceri cu
Procedura de ieșire a Republicii Moldova din Adunarea Interparlamentară a Comunității Statelor Independente (CSI) se va finaliza pe 8 februarie 2024. Din aceiași zi, țara noastră va înceta să mai fie membru al acestui organ al CSI. Informațiile au fost confirmate de președintele Consiliului Federal al Rusiei, Valentina Matvienko, în
În 2023, Republica Moldova a exportat aproape 74 de mii de tone de prune proaspete, în valoare de peste 38 de milioane de dolari, susțin experții de la EastFruit, un proiect finanțat de USAID pentru îmbunătățirea competitivității și rezilienței rurale în Moldova. Potrivit experților, țara noastră devine, astfel, cel mai
Reuniunea de la Moscova a șefilor Consiliilor de Securitate din țările Comunității Statelor Independente (CSI) ar putea să aibă loc fără participarea Armeniei. Menționăm că întrevederea este planificată pentru 8 noiembrie. Reprezentanții Armeniei au anunțat că secretarul Consiliului de Securitate Armen Grigoryan nu va merge la Moscova, scrie Agentstvo. Totuși
Republica Moldova nu va achita cotizații de membru organizațiilor din cadrul Comunității Statelor Independente (CSI) în acest an. Acest lucru este prevăzut în Proiectul hotărârii de Guvern cu privire la achitarea din bugetul de stat pentru anul 2023 a cotelor de membru şi a datoriilor Republicii Moldova față de organizațiile
Purtătorul de cuvânt al Guvernului Daniel Vodă susține că toate acordurile încheiate pe platforma Comunității Statelor Independente (CSI) și denunțate de Chișinău nu produc beneficii și sunt inutile pentru cetățeni. Precizarea a fost făcută de reprezentantul Guvernului, pe 27 octombrie. De menționat că pe 26 octombrie curent, Republica Moldova a
Președintele rus Vladimir Putin consideră că Republica Moldova „își pierde identitatea”, din cauza politicii promovate de actuala conducere. Liderul de la Kremlin a făcut declarația în cadrul Summitului șefilor de state din cadrul CSI, anunță agenția rusă Interfax. „O țară ca Moldova practic își pierde identitatea. Elitele acestei țări în