curtea de apel

O acțiune de protest are loc în aceste momente la Curtea de Apel Chișinău în susținerea deputatei și vicepreședintei Partidului „ȘOR”, Marina Tauber. „Libertate!” – strigă mulțumea, care cere eliberarea din penitenciar a parlamentarei, acuzată de falsificarea raportului privind gestiunea financiară a formațiunii politice pentru primul semestru al anului. Susțin

Curtea de Apel Chișinău (CA) a strămutat dosarul în care Cancelaria de Stat a contestat decizia Consiliului Municipal Chișinău (CMC) de a majora tariful la călătoria cu transportul public municipal. Potrivit unui comunicat emis de CA, dosarul a fost strămutat pentru examinare conform competenței în Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani. Curtea

Un nou protest are loc la Curtea de Apel Chișinău, în timp ce judecătorii examinează recursul avocaților privind măsura de arest preventiv la domiciliu aplicată în privința fostului șef de stat Igor Dodon. „Jos mâinile de pe opoziție!”, scandează manifestanții. Imaginile video de la protest au fost făcute publice de

Petru Merineanu, cumnatul fostului președinte socialist Igor Dodon, care a încercat să înghită o recipisă, va rămâne în arest preventiv în Penitenciarul nr. 13. Informația a fost confirmată pentru NM de către Mariana Cherpec, reprezentanta Procuraturii. Magistrații Curții de Apel au examinat pe 1 iunie contestația avocaților lui Petru Merineanu,

Fostul președinte de țară, Igor Dodon, a ajuns la Curtea de Apel, unde magistrații urmează să decidă dacă acesta va rămâne în arest la domiciliu, va fi plasat în izolator sau eliberat. Socialistul le-a spus susținătorilor că „totul va fi bine” și a promis să facă declarații pentru presă după

Un nou protest se desfășoară în fața sediului Curții de Apel Chișinău, acolo unde magistrații urmează să examineze demersul procurorilor, dar și al avocaților lui Igor Dodon. Ambele părți consideră injustă decizia privind plasarea fostului președinte al țării în arest la domiciliu: Procuratura solicită plasarea acestuia în arest în izolator,

Procuratura Anticorupție a contestat cu recurs mandatul de arest la domiciliu aplicat în privința ex-președintelui Republicii Moldova Igor Dodon. Pe 27 mai 2022, procurorii au contestat cu recurs la Curtea de Apel Chișinău, încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana din 26 mai 2022 prin care s-a dispus plasarea în arest la

Curtea de Apel Comrat a suspendat decizia Adunării Populare a Găgăuziei din 29 aprilie, prin care pe teritoriul autonomiei era permisă purtarea panglicii Sf. Gheorghe. Hotărârea a fost publicată pe 5 mai. Hotărârea este cu drept de atac la Curtea Supremă de Justiție, în termen de 15 zile. Amintim că,

Vladislav Clima a revenit la șefia Curții de Apel Chișinău. Acesta a revenit la muncă luni, 10 ianuarie. Magistratul a declarat pentru TV8 că este vorba despre „o funcție de carieră” și a dat de înțeles că orice profesionist și-o dorește. Vladislav Clima le-a spus jurnaliștilor că s-a întors la

Responsabilii de la Președinție au contestat la Curtea de Apel (CA) Chișinău decizia instanței de fond care a anulat decretul prin care președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a anulat decretul ex-președintelui R. Moldova Igor Dodon privind numirea magistratului Vladislav Clima în funcția de președinte al Curții de Apel (CA) Chișinău.

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x