datorie

Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a autorizat Agenția Proprietății Publice (APP) să achiziționeze servicii de audit independent a datoriei acumultate de Moldovagaz față de Gazprom fără un anunț prealabil de participare. Prevederea se conține în decizia din 13 iulie. Potrivit documentului, măsura este „strict necesară”. „Se deleagă Agenția Proprietății Publice

Președintele consiliului de administrație al Moldovagaz Vadim Ceban a anunțat că datoria consumatorilor pentru gazele naturale depășește suma de 150 milioane lei. Cetățenii sunt datori companiei pentru lunile ianuarie și februarie 2022. „153 milioane lei – datoria totală a consumatorilor casnici nerezidențiali față de Moldovagaz pentru furnizarea de gaze naturale

Conducerea concernului rus „Gazprom” a criticat inițiativa autorităților de la Chișinău, privind efectuarea unui audit al datoriei „Moldovagaz”, fără a ține cont de propunerile expediate de compania rusă. Reprezentanții acesteia susțin că s-ar încălca acordul semnat în octombrie 2021 și amenință că nu vor recunoaște rezultatele auditului. „Abordarea unilaterală a

Președinta țării Maia Sandu nu recunoaște datoria pretinsă de concernul Gazprom, în mărime de peste 709 milioane de dolari. În cadrul unui interviu pentru agenția Reuters, șefa statului a menționat că, în opinia Chișinăului, datoria trebuie să fie cu mult mai mică. Maia Sandu a menționat în cadrul interviului că

Concernul „Gazprom” a reamintit Chișinăului că termenul de achitare a facturii pentru gaz este pe cale să expire, informează RBC pe 24 noiembrie. Termenul de achitare a facturii pentru gazul consumat de Republica Moldova în luna octombrie și avansul pentru luna noiembrie expiră astăzi, iar banii încă nu au fost

Moldovagaz încă nu a găsit o soluție comercială pentru a stinge datoria de peste un miliard de lei pentru gazul procurat de la Gazprom pentru luna octombrie și avansul pentru noiembrie. Despre aceasta a anunțat ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Andrei Spînu pe 23 noiembrie. Acesta a precizat că Guvernul

Moldova nu va semna angajamentul cu privire la achitarea datoriei față de Gazprom, înainte de a desfășura un audit în acest sens. Declarația a fost făcută de către vicepremierul Andrei Spînu, în cadrul conferinței de presă din 25 octombrie. Oficialul a precizat că restanțele au început să se acumuleze din

Președinta aleasă a Republicii Moldova are o abordare de „contabil” sau „expeditor de mărfuri” și mai puțin de politician. Mai mult, pentru restabilirea integrității teritoriale a țării, aceasta ar trebui să facă în așa fel încât Chișinăul să își asume datoria pentru gaz a Transnistriei. Declarația a fost făcută de

Moldova nu va recunoaște niciodată datoria Transnistriei pentru gaz. Declarația a fost făcută de către președintele ales al Moldovei Maia Sandu într-un interviu publicat pe 19 noiembrie de portalul „Evropeiskaya Pravda”. „Moldova plătește pentru gaz și electricitate, pentru producerea cărora, pe malul stâng, se utilizează gaz livrat de Rusia Transnistriei.

Compania de creditare care a acordat un împrumut șoferului de taxi decedat în urma accidentului care s-a produs în capitală, în noaptea de 17 mai, a anulat datoria. Un comunicat în acest sens a fost plasat pe 29 mai, pe pagina de Facebook a acesteia. „Aducem condoleanțe familiei celor decedați.

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x