donald trump

Statele Unite ale Americii se retrag din 66 de organizații și instituții internaționale. Președintele american, Donald Trump, a semnat un ordin executiv în acest sens. 31 dintre aceste organizații sunt structuri ale ONU care, potrivit documentului, „acționează împotriva intereselor naționale, securității, prosperității economice sau suveranității Statelor Unite”. Conform ordinului executiv,

Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, intenționează să propună Copenhagăi o ofertă de cumpărare a Groenlandei – teritoriu autonom aflat în cadrul Regatului Danemarcei. Informațiile au fost relatate pe 7 ianuarie de publicațiile The Wall Street Journal și The New York Times, care fac trimitere la sursele lor

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că nu crede afirmațiile Moscovei cu privire la pretinsul atac ucrainean împotriva reședinței președintelui Rusiei, Vladimir Putin, din orașul Valdai. Precizarea a fost făcută pe 4 ianuarie, în timpul unei discuții cu jurnaliști la bordul avionului Air Force One. „Nu cred că acest atac

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că Washingtonul va lua decizia cu privire la ce urmează să facă cu Venezuela, după ce liderul țării, Nicolas Maduro, a fost capturat de Statele Unite ale Americii. Afirmația a fost făcută în cadrul unui interviu pentru televiziunea Fox News din 3 ianuarie, transmite

Președintele SUA, Donald Trump, a confirmat că Statele Unite ale Americii se află în spatele bombardamentelor asupra Venezuelei. Potrivit lui, președintele Venezuelei, Nicolas Maduro, și soția acestuia au fost „capturați” și scoși din țară. „Statele Unite ale Americii au desfășurat cu succes o lovitură de amploare împotriva Venezuelei și a

Administrația președintelui american Donald Trump a lansat miercuri programul „Trump Gold Card”, care le oferă străinilor bogați dreptul de a locui în Statele Unite în schimbul unei plăți de un milion de dolari, scrie BBC. „Cardul de Aur” al lui Trump, menționat pentru prima dată la începutul anului, reprezintă o

Corporația britanică BBC i-a cerut scuze președintelui SUA, Donald Trump, pentru documentarul cu fragmente montate dintr-un discurs de-al său, care au lăsat impresia că ar fi îndemnat la acțiuni violente asupra Capitoliului. Totodată, aceasta a respins cererile de despăgubire ale lui liderului american, transmite Euronews. BBC a transmis într-o declarație

Președintele SUA, Donald Trump, a amenințat că va acționa în instanță postul britanic de televiziune BBC, pe fondul scandalul privind editarea unui discurs al liderului de la Casa Albă. Mai mult, președintele american a anunțat, prin avocații săi, că vrea să ceară despăgubiri în valoare de cel puțin un miliard

Europa trebuie să acționeze și să ia urgent măsuri financiare, militare și politice pentru a ajuta Ucraina și a determina Rusia să încheie războiul, consideră cancelarul Germaniei, care susține că recenta vizită la Washington a președintelui Volodimir Zelenski nu a fost un succes. Friedrich Merz avertizează că Rusia ar putea

Pe teritoriul tuturor celor 50 de state americane, precum și în Canada, Mexic și câteva țări europene, au avut loc mitinguri împotriva politicii președintelui SUA, Donald Trump, pe 18 octombrie. Acestea poartă denumirea de „Nu regilor”. Potrivit presei internaționale, aproape 7 milioane de persoane au participat la manifestațiile desfășurate în

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x