screenshot/Valico

„Nu va fi proiectul de afaceri al cuiva”. Veaceslav Valico își face partid și spune din ce bani va fi finanțat 

Activistul Veaceslav Valico își face partid. El a anunțat pe rețelele de socializare că acesta „nu va fi proiectul de afaceri al cuiva” și că va fi finanțat „exclusiv din contribuțiile membrilor de partid”. 

Valico a menționat că „acest partid nu va fi proiectul de afaceri al cuiva”. „Realizarea neutralității depline a țării, ocrotirea bisericii, interzicerea propagandei LGBT”, sunt doar câteva din obiectivele pe care și le propune să le realizeze partidul.

„Credeți-mă dacă reușim, țara se va schimba pentru totdeauna”, a menționat Valico.

El a mai spus că partidul va fi finanțat „exclusiv din contribuțiile membrilor” acestuia.

Înainte de a anunța despre crearea partidului, Valico a scris pe rețelele de socializare că „pe fundalul neputinței politice și civile totale a partidelor actuale, cetățenii de rând ai Moldovei trebuie să-și asume responsabilitatea pentru viitorul lor și să se organizeze într-un partid politic”.

***

În Republica Moldova, Veaceslav Valico a fost candidat la alegerile parlamentare din 11 iulie 2021, iar controversatul om de afaceri, Veaceslav Platon, care a fost condamnat, iar apoi achitat în dosarul fraudei bancare, i-a fost persoană de încredere.

În 2021, Valico a fost introdus în lista persoanelor ce prezintă pericol pentru securitatea națională a Ucrainei. Acesta a fost adăugat în baza de date al Centrului de Cercetare a Crimelor contra Securității Naționale al Ucrainei, pentru organizarea evenimentelor ce amenință viața altor oameni.

Tot în 2021, Valico a înregistrat la ASP Partidul Politic Frontul Popular de Rezistență.

În iunie 2022 Valico a anunțat că va organiza un concert de amploare în Piața Marii Adunări Naționale. Pe scenă urmau să evolueze artistul Morgenshtern. Ulterior, interpretul a renunțat la ofertă, îndemnându-și fanii să stea acasă, dând de înțeles că organizatorii ar fi persoane dubioase. În locul lui Morgenshtern, la Chișinău au ajuns alți interpreți ruși, inclusiv Filip Kirkorov și Egor Kreed. Concertul a fost anulat.

Fostul candidat la parlamentare a precizat că el este doar un reprezentant, iar banii pentru concert ar veni din diaspora.

Ulterior, procurorul general interimar Dumitru Robu a declarat că Partidul „ȘOR” este cel care a plătit 260 000 de dolari echivalentul a circa 5 milioane lei pentru organizarea concertului care urma să aibă loc pe 19 iunie în PMAN. Deși concertul nu a avut loc, onorariile achitate interpreților ruși așa si nu a au fost restituie Partidului „ȘOR”, potrivit Procuraturii.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

VIDEO Groapă cu scandal în scuarul catedralei: a intervenit poliția. Ceban acuză lipsa autorizației

Primarul de Chișinău, Ion Ceban, a acuzat Termoelectrica de săpături „fără autorizație de la Primărie” în Scuarul Catedralei. Între timp, el a prezentat un video în care a arătat că groapa săpată de Termoelectrica a fost acoperită, după ce a venit cu o asemenea solicitare către colegii săi. Totodată, Ceban a spus că autoritățile municipale se vor adresa la procuratură și în instanța de judecată. De cealaltă parte, directorul general al „Termoelectrica”, Iurie Razlovan, susține că în zona Scuarului s-a produs o avarie, fiind înregistrată o creștere a pierderilor de agent termic. Potrivit lui Razlovan, în prezent, partea centrală a orașului este alimentată printr-o conexiune alternativă, însă „soluția este temporară”. În context, Razlovan a spus că își dorește o conlucrare cu municipalitatea.

Ce a declarat primarul

În seara zilei de 29 septembrie, Ceban a declarat că Termoelectrica „a făcut săpături în Scuarul Catedralei fără autorizație de la Primărie”. Potrivit lui Ceban, acest lucru s-a întâmplat imediat după ce Primăria a finalizat lucrările de reparație în Scuar. „Așa se întâmplă la toate proiectele Primăriei. Noi reabilităm, trece puțin timp și Termoelectrica, instituție a Guvernului, invocă faptul că ar avea nevoie să intervină și să sape. Plus la toate, mai și dezinformează oamenii și le spun că nu vor avea căldură sau apă caldă și îi mai și deconectează. (…) Anterior am spus că toate solicitările vor fi examinate, iar ei au început lucrările fără acte permisive”, a adăugat primarul, menționând că a solicitat colegilor săi „să fie restabilită zona”.

Pe 30 septembrie, Ceban a prezentat un video în care a arătat că groapa săpată de Termoelectrica a fost acoperită. Potrivit imaginilor, la fața locului a ajuns și poliția. „Este vorba de Parcul Catedralei, de centrul istoric, unde, pentru o simplă intervenție, noi, ca primărie și autoritate locală, trebuie să mergem de zeci de ori la Guvern și Ministerul Culturii pentru o foiță. Atunci când am intervenit pentru a repara trotuare în centrul istoric, mai exact pe strada Mateevici, cei de la guvernare au deschis și dosare penale. Cei de la Termoelectrica au intrat ilegal, fără permisiuni, și au invocat că undeva ar fi câteva avarii”, a spus Ceban.

Totodată, edilul a spus că autoritățile municipale vor depune „demersul și toate actele la Procuratură”. „La fel, va fi înaintată acțiunea în instanța de judecată. Iar pentru intervenția ilegală pe terenuri municipale vor fi prezentate și note spre plată”, a adăugat acesta.

Reacția Termoelectrica

Directorul general al „Termoelectrica”, Iurie Razlovan, a declarat că lucrările au început după ce, pe 9 septembrie, în partea centrală a orașului a fost înregistrată o creștere a pierderilor de agent termic, până la aproximativ 10 metri cubi pe oră. „Verificările efectuate au permis determinarea zonei defecțiunii și, în ziua următoare, a locului aproximativ al acesteia. La 11 septembrie au fost aplicate măsuri de izolare a porțiunii afectate, pentru reducerea pierderilor și menținerea alimentării consumatorilor. La 15 septembrie, întreprinderea a solicitat permisul pentru executarea lucrărilor de excavare necesare remedierii”, a adăugat Razlovan în contextul lucrărilor din Scuarul Catedralei.

Potrivit lui Razlovan, în prezent, partea centrală a orașului este alimentată printr-o conexiune alternativă. „Soluția este însă temporară: reduce pierderile, dar nu înlătură defecțiunea și nu poate asigura alimentarea corespunzătoare pe durata sezonului de încălzire. (…) Odată cu scăderea temperaturilor, necesarul de căldură va crește. Rețeaua trebuie să fie pregătită să răspundă acestui necesar. Amânarea reparației ar menține riscul unor probleme de alimentare tocmai în perioada în care oamenii depind cel mai mult de serviciul nostru. În zona de risc se află consumatorii de pe strada Dosoftei, în perimetrul Bănulescu-Bodoni–Mihai Viteazul, și de pe strada Bănulescu-Bodoni, în perimetrul Dosoftei–București”, a comunicat Razlovan.

Directorul general al „Termoelectrica” a mai spus că lucrările de remediere pot fi executate în patru zile, „dacă sunt asigurate accesul și condițiile necesare desfășurării lor fără întreruperi”. „Termenul-limită indicat pentru restabilirea rețelei este 15 octombrie, înainte de începutul sezonului de încălzire. Pentru respectarea acestui calendar, avem nevoie de coordonare operativă. Orice blocaj nejustificat sau impediment artificial poate prelungi intervenția și, implicit, disconfortul pentru locuitori. (…) Măsurile provizorii au redus pierderile, însă repararea rețelei rămâne necesară. (…) Ne dorim o conlucrare constructivă cu municipalitatea, în beneficiul oamenilor. (…) Obiectivul nostru este să înlăturăm defecțiunea în termenul tehnic necesar și să pregătim rețeaua pentru sezonul rece”, a comunicat Razlovan.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: