Vicepremierul Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, nu exclude o nouă majorare a tarifului la energia electrică. Oficialul declară că o claritate în acest sens va exista la sfârșitul lunii noiembrie. În cadrul emisiunii În Profunzime de la Pro TV, Spînu a fost întrebat dacă există riscul ca
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) îndeamnă cetățenii să fie mai responsabili în gestionarea resurselor energetice. „Acțiunile care le întreprindem la noi acasă, suntem obligați să le aplicăm și la serviciu”, comunică Agenția. În acest context, ANRE îndeamnă angajații să contribuie la procesul de optimizare a consumului de resurse
Guvernul va compensa, și în acest an, facturile la gazele naturale, precum și la energia electrică și cea termică. Asigurarea vine din partea prim-ministrei Natalia Gavrilița. Potrivit ei, membrii Cabinetului de miniștri deja lucrează la un nou mecanism de compensare a facturilor. Noul mecanism, spune Gavrilița, va fi „mai țintit”
Prețurile energiei electrice atinge recorduri istorice în Europa, pe fondul reducerii livrărilor de gaze rusești și al prețurilor vertiginoase la gazele naturale. Cel puțin asta arată un raportat al Financial Times, scrie Ucrainscaia Pravda. Contractele germane de energie electrică pentru livrarea de anul viitor, considerate ca referință pe piață, au
Guvernul va compensa, și în acest an, facturile la gazele naturale și energia electrică. Asigurările sunt date de ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari. Oficialul spune că de ajutor din partea statului nu vor mai beneficia toți cetățenii, așa cum s-a întâmplat anul trecut, ci doar cei vulnerabili energetic.
În cazul în care Gazprom nu va furniza gaze naturale începând cu 1 mai, atunci în consecință nici MGRES nu va putea asigura cu energie electrică consumul de pe malul drept al Nistrului. În acest sens, Enegocom a lansat deja licitația pentru achiziții centralizate de energie electrică și așteaptă oferte
Locuitorii din nordul Moldovei plătesc de mai mult timp pentru energia electrică mai scump decât locuitorii din centru și din sud. După ce tarifele la energia electrică s-au redus la 1 februarie, această diferență constituie 35%. Astfel, dacă un locuitor din Chișinău, de exemplu, plătește 150 de lei pentru lumină,