Membrii Comitetului de organizare a etapei naționale a concursului Eurovision au verificat dosarele depuse de participanţi. Astfel, toţi cei 36 de interpreţi care şi-au exprimat intenţia de a concura pentru un bilet în Rotterdam au fost admişi la etapa audiţiilor LIVE. Printre aceștia sunt și artiști deja renumiți în Republica
Compania „Teleradio-Moldova”, care organizează etapa națională a competiției internaționale Eurovision Song Contest a modificat regulamentul cu privire la selectarea reprezentantului Republicii Moldova. Astfel, potrivit documentului, votul telespectatorilor a fost exclus, iar desemnarea câștigătorului se va face în întregime de către juriu. Mai exact, procedura de selectare a reprezentantului țării noastre
Primăria Chișinău va plăti două milioane de lei pentru organizarea concertului de Anul Nou din Piața Marii Adunări Naționale. Din această sumă, municipalitatea îi va achita 200 de mii de lei lui Alexander Rybak, câștigătorul concursului Eurovision din anul 2009. Despre acest lucru a anunțat Stela Mitriuc, șefa departamentului cultură
Compania „Teleradio-Moldova” a dat start etapei naţionale a concursului internaţional Eurovision Song Contest 2020. Interpreții care vor să reprezinte Republica Moldova la cel mai prestigios concurs european de muzică își pot depune dosarele pentru înscriere în concurs. Candidaţii trebuie să depună cererea de înregistrare, descrierea proiectului, materialele audio pe suport