„Ar fi frumos ca România să se retragă anul ăsta”. Reacțiile internauților după anunțul că fraţii Advahov și „Zdob și Zdub” vor reprezenta Moldova la Eurovision

După ce în spațiul public s-a aflat că Fraţii Advahov și „Zdob și Zdub” vor reprezenta Republica Moldova la Eurovision 2022 cu piesa „Trenulețul”, mai mulți internauți au venit cu propunerea ca artiștii moldoveni să reprezinte la concursul internațional și țara vecină – România, iar cea din urmă să se retragă din concurs. De cealaltă parte, unii internauți au depistat modificări în textul piesei pentru Eurovision. Astfel, au declarat ei, că textul pentru varianta de concurs „și-a pierdut farmecul”.

Umoristul Ivan Liulenov a spus că ar vrea și el, anul viitor, să participe la Eurovision din partea țării noastre. Acesta și-a întrebat prietenii de pe Facebook mai multe detalii despre înscrierea la concurs.

Omul de televiziune din România, Dan Negru, i-a provocat pe reprezentanții Republicii Moldova la Eurovision să se înscrie și la preselecția românească, pentru a reprezenta ambele țări.

„În plin scandal Rusia-Ucraina, Moldova trimite în Europa un mesaj unionist. „Trenulețul Chișinău -București” a celor de la Zdob și Zdub e o melodie care vorbește despre hora care se joacă la fel și-ntr-o țară și-n cealaltă. Două țări, aceeași horă! Chișinău-București e refrenul cântecului! Urmează România! Acum știm mutarea Moldovei într-un Eurovision unde contează doar jocurile geo-politice”, a declarat Negru.

„Aștept alegerea României! Cum ar fi să fie aceeași melodie? Cuza la Eurovision… Îi provoc pe Zdob și Zdub să se înscrie și la preselecția românească! Altfel, Grigore Vieru avea dreptate: „Patria este ca un copil: dacă uiţi de ea, poate să plece de acasă…””, a mai spus Dan Negru.

Fosta ministra a Culturii, Monica Babuc, a spus că pentru ea mai puțin contează locul care îl vor ocupa artiștii moldoveni.

„Pentru mine contează mai puțin anunțul care se va face în legătură cu “trenulețul” la stația terminus (adică ce loc vor ocupa muzicienii noștri! Pentru mine contează mai mult că voi urmări itinerarul acestui minunat “transport”) cu bucurie, admirație și mândrie! Pentru că iubesc și apreciez acești artiști cu valoare de unicat!”, se arată în declarația ex-ministrului.

Fosta deputată în Parlamentul Republicii Moldova, Inga Grigoriu, a susținut afirmațiile prezentatorului român Dan Negru, ca reprezentanții Moldovei la Eurovision să participe și din partea statului român.

„Piesa care pleacă la Eurovision din partea Chișinăului și așa, cum sugerează Dan Negru, dacă băieții s-ar înscrie în competiție și la București, atunci ar fi de poveste!”, a declarat Grigoriu.

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Lilian Carp, a publicat un fragment din versurile piesei care ne va reprezenta la Eurovision. Astfel a reacționat parlamentarul.

Prezentatorul TV, Alexandru Cozer, a spus că atât România, cât și Republica Moldova, ar trebui să demareze o campanie europeană de informare a semnificației piesei „Trenulețul”.

„În fiecare țară participantă la competiție să se explice ce înseamnă trenul Chișinău-București și cele așa-zise „două țări”, care de fapt e România! Nu știu cât de realizabil ar fi asta, dar ar fi frumos România să se retragă anul ăsta, iar zdubii și orchestra să iasă pe scenă cu ambele drapele tricolor, chiar dacă vor reprezenta doar Moldova. În schimb noi promitem că dacă sensibilizăm Europa și câștigăm competiția, organizăm Eurovisionul peste Prut, unde sunt zeci de stadioane și săli care l-ar putea găzdui”, a declarat Cozer.

Jurnalista și scriitoarea Angela Aramă spune că revelația ei personală a fost Lemonique, dar se bucură că Moldova merge la concurs cu „Trenulețul”.

„De ce? Pentru că e o piesă- șlagăr care a reușit să facă ceea ce generații întregi de politicieni-unioniști n-au reușit: să unească nu doar malurile Prutului, ci și diversele etnii din acest spațiu!”, comunică jurnalista.

Mai târziu, Aramă a precizat că textul pentru varianta de concurs a fost schimbat. Astfel, potrivit ei, „și-a pierdut tot farmecul”. „Trebuie să insistăm cumva să se revină la textul inițial.

Textul inițial:

Țară veche, țară nouă

Parcă-i una, parcă-s două

Ba aparte, ba-mpreună

Parcă-s două, parcă-i una

Textul schimbat:

Trenul vede când aleargă

Cât de mică-i lumea largă

Și că nu mai pare mare

Pentru că are hotare”, se arată în declarația jurnalistei.

La rândul său, Vasile Advahov a reacționat. El a menționat că aceasta nu este varianta finală a piesei. „Dacă vreți părerea noastră – optăm pentru varianta originală. Va fi o strofă și în engleză. Ne vom strădui sa păstrăm ideea de bază în scurt timp echipa va veni cu mai multă informație. Avem reguli și cerințe pe care trebuie să le respectăm”, a precizat unul din frații Advahov.

***

Fraţii Advahov și „Zdob și Zdub” vor reprezenta Republica Moldova la Eurovision 2022 cu piesa „Trenulețul”. Decizia a fost luată pe 29 ianuarie, de un juriu specializat, în urma celei de-a doua etape a concursului, care a constat din audițiile live. Prestațiile tuturor participanților au fost transmise în direct la postul de televiziune Moldova 2.

Din juriu au făcut parte: Geta Burlacu – interpretă; Vali Boghean – cantautor; Cristina Scarlat – interpretă; Victoria Cuşnir – jurnalistă; Aliona Moon – interpretă.

Cea de-a 66-a ediţie a Concursul Internaţional Eurovision 2022 se va desfăşura în perioada 10-14 mai 2022 la Torino, Italia. Reprezentanții Moldovei vor evolua în prima semifinală, pe 10 mai, alături de alte 17 ţări, între care Ucraina şi Rusia.

Trupa Zdob și Zdub și celebrul tandem folcloric „Frații Advahov” au lansat clipul la piesei„Trenulețul” la începutul lunii decembrie. Premiera a avut loc cu doar două zile înainte de reluarea circulației trenului Chișinău-București.

Muzicienii au profitat de timpul liber din pandemie și au mers într-o vacanță de creație în Oituz (Covasna). Magia Munților Carpați a inspirat trupa nu doar o dată, exemplu fiind şi cel mai recent album al Zdubilor – “Bestiarium”, care a fost compus la Oituz. Tot acolo, la Oituz, prietenia și colaborarea cu Frații Advahov a dat roade muzicale – un nou album, care va fi lansat în 2022.

Single-ul „Trenulețul” este primul extras de pe acest album, piesa fiind un mix dinamic de folclor de la Frații Advahov și energia rock’n’roll a Zdubilor.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Sandu, despre majorările promise profesorilor: Sper că Guvernul va veni cu soluții pentru cei care au nevoie acum, nu peste jumătate de an

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că profesorii sunt îndreptățiți să aștepte majorările salariale promise. Pe de altă parte, a spus că statul nu avea de unde să știe în ianuarie că va fi războiul din Iran, că vor crește prețurile la resursele energetice și nu va reuși să promoveze „o variantă mai ambițioasă a politicii fiscale”. Totodată, și-a exprimat speranța că Guvernul va veni în următoarele zile cu soluții „bune sau suficient de bune pentru toți cei care au nevoie de aceste majorări acum, nu peste jumătate de an”. Declarațiile au fost făcute în ediția din 17 august a emisiunii „La 360 de grade”, difuzată la Teleradio Moldova.

În timpul emisiunii, Maia Sandu a fost întrebată despre promisiunile autorităților făcute profesorilor despre salarii mai mari de la 1 septembrie și, în context, despre motivul pentru care statul face promisiuni înainte să găsească resursele necesare.

„Statul nu avea de unde să știe în ianuarie că va fi războiul din Iran, că vor crește iarăși prețurile la resursele energetice, că nu va reuși să promoveze o variantă mai ambițioasă a politicii fiscale, pentru că trebuie să aduni bani la buget ca să poți să-i împarți după asta și, dacă nu reușești să-i aduni sau dacă aduni mai puțini, atunci lucrurile se întâmplă mai altfel decât planifici la începutul anului. Este foarte multă incertitudine în această perioadă, în acești ani, și de asta e mai greu să știi exact cum vor arăta cifrele pe venituri. Pe cheltuieli e clar că știi cât vrei să dai. E mai greu să știi ce venituri vei avea”, a comunicat Maia Sandu.

În continuare, șefa statului s-a arătat sigură că „Guvernul va veni cu clarificări în următoarele zile și o să vedem cu toții care sunt soluțiile pe care le propun”. „Sigur că oamenii așteaptă aceste majorări și ei sunt îndreptățiți să aștepte aceste majorări. Eu sper că Guvernul va veni cu niște soluții care sunt bune sau suficient de bune pentru toți cei care au nevoie de aceste majorări acum, nu peste jumătate de an”.

***

Amintim că, pe 10 august, Federația Sindicală a Educației și Științei i-a cerut premierului Vasile Tofan „respectarea promisiunilor guvernării – majorări salariale promise către 1 septembrie 2026”. Totodată, Federația a anunțat că, pe 19 august, va organiza „o acțiune sindicală de pichetare, pentru a pune presiune asupra Guvernului”, iar pe 1 septembrie, „dacă angajamentele nu vor fi respectate, vor fi declanșate proteste naționale pe parcursul întregii luni”. 

Pe 12 august, ministrul Educației, Dan Perciun, a anunțat că „în cel mult două săptămâni” va fi găsită și anunțată o soluție, adăugând că „se încearcă a găsi cele mai bune soluții” și că, în perioada promisă, se va ști sub ce formă vor fi acestea. Ministra Finanțelor a declarat că, după definitivarea viziunii pe politica fiscală pentru 2027, va fi făcut și anunțul privind reforma salarizării, adăugând că autoritățile „se țin de targetul de a identifica mai multe venituri și să putem veni către profesori și alte categorii cu venituri suplimentare începând din acest an”. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: