Premierul Marii Britanii Boris Johnson, a declarat, pe 19 martie, că „sfârșitul libertății din Ucraina, va însemna stingerea oricărei speranțe de libertate în Georgia și apoi în Moldova. Johnson mai consideră că, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a făcut o „greşeală catastrofală” atunci când a invadat Ucraina. „Sfârșitul libertății în Ucraina
Agenția Națională Transport Auto informează că, în contextul nivelului ridicat de alertă și acutizării grave a situației de securitate pe teritoriul Ucrainei, a fost permisă operatorilor de transport moldoveni tranzitarea teritoriului Ungariei și Georgiei fără autorizații. CONDIŢIILE DE TRANZITARE A TERITORIULUI GEORGIEI DE CĂTRE TRANSPORTATORII DE MĂRFURI DIN MOLDOVA În
Ținând cont de interesul național al țării și de interesele poporului, Georgia nu planifică să se alăture sancțiunilor economice și financiare ale Occidentului împotriva Rusiei. Declarația a fost făcută de către premierul Irakli Garibashvili, pe 25 februarie. „Introducerea sancțiunilor va dăuna țării și poporului nostru”, a declarat oficialul. Premierul Georgiei
Uniunea Europeană condamnă în termenii cât mai ferm posibil invadarea neprovocată a Ucrainei de către forțele armate ale Federației Ruse. De asemenea, condamnă implicarea Belarusului în această agresiune împotriva Ucrainei și îi solicităm să își respecte obligațiile internaționale. Totodată, UE își reiterează, sprijinul ferm și angajamentul față de suveranitatea și
În pofida informațiilor apărute în presă, în accidentul care s-a produs în Georgia, soldat cu trei morți, nu au fost implicați cetățeni ai Republicii Moldova. Informația a fost confirmată de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) pe 30 decembrie. MAEIE, prin intermediul Ambasadei Republicii Moldova la Baku, acreditată prin
Cel puțin trei persoane, printre care și o mamă cu copilul ei, au decedat în urma unui accident tragic produs în Georgia. Microbuzul în care se aflau s-a prăbușit într-o prăpastie. Cinci pasageri au fost răniți, dintre care trei minori. Printre cei răniți se numără și cetățeni ai Republicii Moldova,
Liderii Ucrainei, Georgiei și Moldovei au făcut lobby la Uniunea Europeană, în cadrul summitului „Parteneriatului Estic”, pentru a li se permite să înceapă negocierile de a adera la UE, informează Reuters. Cancelarul german Olaf Scholz și președintele francez Emmanuel Macron s-au întâlnit, de asemenea, cu președintele ucrainean Volodymyr Zelensky în
Ex-președintele Georgiei Mihail Saakașvili, care este vizat în mai multe dosare penale, a venit pentru prima oară în fața judecătorilor de la Tbilisi, de la întoarcerea sa în țară. Saakașvili a fost adus în sala de judecată din spitalul militar unde își revine după 50 de zile de înfometare. Ședința
După aproape o lună, fostul președinte al Georgiei Mihail Saakașvili a renunțat la greva foamei și a acceptat să fie examinat de către medici. Anunțul a fost făcut de către avocatul acestuia, citat de ekhokavkaza.com. Alte portaluri de știri din Georgia nu au confirmat deocamdată informația. „Problemele de comunicare cu
Procuratura Generală a Georgiei a publicat, pe 20 octombrie, o informație detaliată despre felul cum a reușit ex-președintele țării Mihail Saakașvili să ajungă în țară, pe ascuns, din Ucraina. Astfel, potrivit procurorilor, pe 28 septembrie, în jurul orei 23:00, în portul din orașul Poti, Georgia, a ajuns nava „Vilnius”, care