гросу

Igor Grosu a explicat de ce fracțiunea PAS a avut o ședință la Președinție, chiar dacă era zi de duminică și deja după-amiaza. „Periodic, noi avem astfel de discuții. S-au acumulat mai multe subiecte, inclusiv despre securitate, problema energetică, compensațiile pentru prețurile la gaze, electricitate, inclusiv remanieri în guvern. A

Președintele Parlamentului Igor Grosu a explicat de ce a fost nevoie de înlocuirea ministrului Economiei. Acesta a explicat că Sergiu Gaibu este un tehnocrat, iar în acest moment în fruntea instituției este nevoie de o persoană cu experiență în legislativ și care să comunice mai mult cu mediul de afaceri.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Marko Șevcenko. Discuția s-a axat pe subiecte de actualitate, printre care evenimentele din regiune și provocările de securitate cu care se confruntă ambele țări, potrivit comunicatului publicat de Direcția comunicare și relații publice a Legislativului. Oficialii

Noul plan de mobilitate militară, elaborat de Uniunea Europeană, în care sunt menționate Republica Moldova, Ucraina și Balcanii de Vest, nu presupune prezența unor trupe pe teritoriul țării noastre. Precizarea a fost făcută de către președintele Parlamentului, Igor Grosu în cadrul unei intervenții la postul de televiziune Prime Moldova. „După

Președintele Parlamentului Republicii Moldova Igor Grosu i-a mulțumit președintei Parlamentului European Roberta Metsola, care a afectuat o vizită la Chișinău și a ținut un discurs în fața deputaților moldoveni. Președintele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) a declarat că cetățenii noștri își văd viitorul în Europa. „Astăzi, prin dumneavoastră, Parlamentul European

Președintele Parlamentului Igor Grosu a ținut un discurs la Conferința „Femeile parlamentar din România și promovarea egalității de gen ca angajament național”, care s-a desfășurat pe 1 noiembrie, la București. Speakerul Legislativului de la Chișinău a declarat că este mândru de faptul că Republica Moldova are o președintă de țară

Președintele Parlamentului Igor Grosu a comentat propunerea deputatului Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Dumitru Alaiba, privind adoptarea unei rezoluții prin care Rusia să fie declarat „regim terorist”. Speakerul a menționat că subiectul urmează să fie discutat și că orice parlamentar poate veni cu propuneri. „Am văzut că asta a deranjat.

Președintele Parlamentului Igor Grosu a comentat sancțiunile financiare impuse de Guvernul SUA față de 9 persoane fizice și 12 juridice, implicate în acte de corupție în Republica Moldova și care au reprezentant interesele Kremlinului pentru schimbarea guvernării cu una mai apropiată de Moscova. Acesta a declarat că astfel de persoane

Persoanele care plătesc protestatarii cu scopul de a-i determina să comită acte de destabilizare ar putea fi sancționate mai dur. De asemenea, riscă pedepse mai aspre cei care vor manifesta acte de violență față de oamenii legii, dar și oamenii care vor accepta bani pentru participare la manifestații destabilizatoare. Partidul

Mai multe rachete și drone ar fi zburat în această dimineață în apropiere de spațiul aerian al Republicii Moldova. Declarația a fost făcută pe 22 octombrie, de președintele Parlamentului Igor Grosu, în cadrul forumului „MOLDOVA YOUTH FORUM”. „Astăzi dimineață, venind încoace, am mai primit niște noutăți neplăcute. De data asta

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x