Delegația UE

(VIDEO) Grosu, mulțumiri către Metsola: „Ați susținut drepturile moldovenilor, chiar și atunci când guvernele de aici luptau împotriva propriilor cetățeni”

Președintele Parlamentului Republicii Moldova Igor Grosu i-a mulțumit președintei Parlamentului European Roberta Metsola, care a afectuat o vizită la Chișinău și a ținut un discurs în fața deputaților moldoveni. Președintele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) a declarat că cetățenii noștri își văd viitorul în Europa.

Astăzi, prin dumneavoastră, Parlamentul European vorbește în Parlamentul Republicii Moldova. Este o onoare pentru noi și o recunoaștere a fermității cu care cetățenii noștri aleg calea europeană și valorile europene. Calea nu a fost nici scurtă, nici ușoară. Însă Republica Moldova, prin puterea cetățenilor săi europeni, caracter și cu sprijinul constant al UE, a reușit să rămână pe drumul său, în familia europeană. Suntem recunoscători Parlamentului European pentru ajutorul imens acordat țării noastre. Pentru că ați susținut democrația și drepturile cetățenilor moldoveni, chiar și atunci când guvernele de aici luptau împotriva democrației și propriilor cetățeni”, a menționat Grosu.

Speakerul Parlamentului de la Chișinău a dat asigurări că Republica Moldova își vede viitorul în familia europeană.

Nu am fost niciodată singuri și asta ne-a ajutat să mergem înainte spre UE. Voi încheia prin a cita ce ați spus chiar dvs: viitorul este Europa și vă doriți ca oamenii să creadă din nou în Europa. Vreau să cetățenii moldoveni nu au avut niciodată dubii că viitorul nostru este european și nu am încetat niciodată să credem în puterea UE de a asigura pacea, bunăstarea și dreptul oamenilor de a fi liberi în deciziile lor și fericiți”, a conchis președintele legislativului.

Amintim că președinta Parlamentului European Roberta Metsola a ținut un discurs în Parlamentul Republicii Moldova. Înainte de a ajunge în fața deputaților, oficialul european a avut o întrevedere cu președinta R. Moldova Maia Sandu și a participat la o conferință de presă comună cu șefa statului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Gavriliță, după ce Tofan a propus-o pe Belous la Finanțe: „Am avut marele nenoroc de a încerca promovarea uneia dintre cele mai dificile reforme”

Ministrul interimar al Finanțelor a venit cu o primă reacție după ce nu s-a regăsit în echipa viitorului Guvern Tofan. Andrian Gavriliță a vorbit, într-un mesaj publicat pe rețele, despre reforma fiscală inițiată în timpul mandatului său, care a stârnit un val de critici în societate, și a recunoscut că a comis greșeli cât timp s-a aflat la conducerea ministerului. Oficialul susține însă că schimbările propuse au fost necesare și dă asigurări că va continua să „ajute țara”, indiferent de rolul pe care îl va avea în continuare.

Gavriliță a spus că a acceptat funcția de ministru al Finanțelor pentru că a considerat că este o perioadă potrivită pentru promovarea unor reforme necesare, fiind conștient că acestea nu vor fi populare.

„Eram conștient că nu aveau cum să fie aplaudate, dar nici nu mă porneam la concursuri de popularitate după un asemenea mandat. Erau lucruri care pur și simplu trebuiau făcute. Și încă trebuiesc.

Din păcate, lucrul de ministru e mai mult decât teorie, cifre, înțelegeri cu FMI și decizii raționale. E un rol profund politic, într-un mediu foarte complex și chiar ostil, mai ales în această perioadă.

Dincolo de greșelile pe care le-am comis personal, am avut și marele nenoroc de a încerca promovarea uneia dintre cele mai dificile reforme într-o perioadă extrem de complicată pentru această guvernare”, a scris oficialul pe Facebook.

Gavriliță a criticat și modul în care au fost reflectate în spațiul public unele dintre deciziile și reformele promovate în mandatul său. El a acuzat unii jurnaliști și experți că ar fi răspândit informații false „în monologuri supărate la TV”. Ministerul interimar al Finanțelor zice că a rămas cu „un gust amar” după ce a constatat, în opinia sa, „cât de vulnerabil este spațiul informațional” din Republica Moldova.

În încheiere, Gavriliță a dat asigurări că va continua să contribuie la dezvoltarea Republicii Moldova, indiferent de funcția pe care o va ocupa. Acesta a urat, totodată, „mult succes echipei guvernamentale”.

Amintim, Andrian Gavriliță a preluat funcția de ministru al Finanțelor pe 1 noiembrie 2025, în Guvernul condus de Alexandru Munteanu. Acesta a fost la conducerea instituției timp de peste opt luni.

Una dintre cele mai discutate inițiative promovate în mandatul său a fost reforma bugetar-fiscală, care a stârnit un val de critici. La scurt timp după lansarea consultărilor publice, Ministerul Finanțelor a anunțat că renunță la mai multe prevederi contestate, inclusiv la noul sistem de impozitare a salariilor, care urma să intre în vigoare în 2027.

Critici a generat și reforma sistemului de salarizare. După demisia premierului Alexandru Munteanu, președinta Maia Sandu a declarat că unele reforme ar fi putut fi elaborate, consultate și explicate mai bine, astfel încât să obțină sprijinul și încrederea cetățenilor: „Este necesar să regândim o serie de decizii, inclusiv politica fiscală și legea salarizării”.

Pe 17 iulie, premierul desemnat Vasile Tofan a prezentat lista miniștrilor cu care urmează să ceară votul de încredere al Parlamentului pe 21 iulie. La conducerea Ministerului Finanțelor este propusă deputata PAS Victoria Belous, care a deținut această funcție înaintea lui Andrian Gavriliță și care ar urma acum să revină la șefia instituției, în locul acestuia.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: