guvern

Vicepremierul Vladimir Bolea a anunțat crearea unui grup de lucru la nivel de Guvern, care va stabili cum și cu cât vor fi ajutați agricultorii care riscă să falimenteze. Ministrul Agriculturii susține că din grupul de lucru vor face parte reprezentanți ai Ministerului Industriei Alimentare, ai Ministerului Economiei, Finanțelor, precum

Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) a anunțat că va protesta din nou. Manifestația va avea în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) din Chișinău pe 23 noiembrie, începând cu ora 11:00. Ultimul protest APOTA l-a organizat, în centrul capitalei, pe 9 noiembrie. Pe 23 noiembrie vor fi în

Fostul premier Natalia Gavrilița a anunțat despre fondarea organizației „Parteneriate pentru Noua Economie”, împreună cu fostul ministru al justiției Sergiu Litvinenco și comentatorul politic Victor Ciobanu. Organizația va fi o platformă pentru mobilizarea oamenilor și elaborarea soluțiilor pentru o economie moldovenească puternică, a precizat Gavrilița, adăugând că platforma va reuni

„Să nu umble cu bradul, dar să ducă la bun sfârșit reparația podului, drumurilor, curților, canalizației, stației de epurare”. Astfel a reacționat președintele parlamentului Igor Grosu, tot el și liderul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), la apelul primarului ales al municipiului Chișinău Ion Ceban de a organiza evenimentele de iarnă

Reprezentanții Guvernului de la Chișinău au anunțat pe 15 noiembrie că postul vamal Sculeni va fi extins. În acest sens, Ministerul Mediului a cedat 2 terenuri silvice Serviciului Vamal. Totodată, a anunțat Guvernul, postul vamal va fi dotat cu echipament modern. Potrivit autorităților, schimbările vor contribui la eficientizarea controlului vamal

Scrisoarea Primăriei Chișinău cu privire la sărbătoarea de Crăciun a fost citită de reprezentanții Guvernului, însă un răspuns ferm la propunerea de a organiza în comun evenimentele nu a fost deocamdată formulat. În cadrul conferinței de presă din 15 noiembrie, purtătorul de cuvânt al Executivului Daniel Vodă a menționat că

Pe 15 noiembrie, miniștrii au aprobat proiectul de lege cu privire la efectuarea decontărilor în numerar. Autoritățile intenționează să interzică folosirea numerarului pentru cumpărăturile mari. Președintele Confederației Naționale a Patronatului a spus că proiectul nu a primit aviz favorabil al grupului de lucru a comisiei de stat și că „sunt

Laureații Premiului Național ediția anului 2023 și-au ridicat distincțiile în cadrul unei ceremonii organizate la Casa Guvernului. Și în acest an, câștigătorii au fost selectați de către Comisia pentru decernarea Premiului Național în baza dosarelor depuse. Premiile au fost înmânate de prim-ministrul Dorin Recean care a adus aprecieri laureaților pentru

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, susține că bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, nu poate fi numită în funcția de membru al Guvernului central, atâta timp cât face parte din echipa fugarului Ilan Șor, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară”. Declarația a fost făcută de șefa statului luni,

Pe 8 noiembrie, Guvernul a susținut un proiect de hotărâre pentru modificarea unor acte normative, în ceea ce ține de ajustarea legislației în domeniul transportului rutier. Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) a anunțat că va desfășura un protest pe 9 noiembrie, „împotriva inițiativei Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x