Mai mulți localnici din satul Copanca, situat în Zona de Securitate, protestează față de inițiativa racordării localității la rețelele de electicitate și gaz de pe malul drept al Nistrului, în contextul crizei energetice de pe malul stâng. Manifestația are loc pe 17 ianuarie. La intrarea din Copanca s-au adunat câteva
Ministerul Apărării al Federației Ruse a anunțat, într-un comunicat din 13 ianuarie, că drone ucrainene ar fi încercat să atace infrastructura stației de comprimare „Russkaya” din ținutul Krasnodar. Potrivit instituției, scopul atacului a fost oprirea livrărilor de gaz către țările europene, întrucât această stație asigură furnizarea gazului prin conducta TurkStream.
Comisia Europeană pune la dispoziție 2,5 miliarde de euro pentru proiecte de modernizare a infrastructurii în rețeaua transeuropeană de transport (TEN-T), inclusiv din Republica Moldova și Ucraina. Termenul limită pentru depunerea proiectelor pentru finanțare este 21 ianuarie 2025. Potrivit unui comunicat publicat de Comisia Europeană, cele 2,5 miliarde de euro
În primele șase luni ale lui 2024, fluxul de pasageri care au călătorit prin Aeroportul Internațional Chișinău a crescut cu 462 540 de persoane față de aceiași perioadă a anului precedent. Cel puțin asta arată datele prezentate de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Andrei Spînu, pe 2 iulie. Oficialul a
A început numărătoarea inversă până la cel mai important eveniment digital al țării — Moldova Digital Summit 2024. Pe 6 și 7 iunie, lideri de top și experți din întreaga lume vin la Chișinău pentru a discuta despre cum putem construi o societate și economie digitală în cele mai importante
„Moldova construiește” drumuri, rețele de apă și canalizare, iluminat public, școli și nu doar, spune premierul Dorin Recean. În ultimii doi ani, potrivit prim-ministrului, Guvernul a investit miliarde de lei, grație sprijinului Uniunii Europene, în proiecte de infrastructuri, în educație și sănătate. Șeful Cabinetului de miniștri a dat asigurări, în
Autoritățile au anunțat despre instalarea a 19 stații de așteptare pe drumurile din 13 raioane, printre acestea: Orhei, Soroca, Chișinău, Strășeni, Ungheni. Ministrul Andrei Spînu a declarat că stațiile auto sunt noi, au structură de metal ușoară, panouri de sticlă securizată și stâlpi de iluminat stradal dotați de sisteme fotovoltaice.
Regiunea ucraineană Odesa a fost atacată cu rachete și drone în noaptea de 24 spre 25 septembrie. În urma loviturilor, lansate de armata rusă, o femeie a fost rănită. De asemenea, a fost avariată infrastructura portuară și alte obiective. Purtătoarea de cuvânt a Comandamentului Sud al amatei ucrainene Natalia Gumeniuk
Sute de școli și grădințe vor fi modernizate, iar 3 licee vor fi construite de la început în următorii 6 ani. Lucrările vor avea loc în cadrul Proiectului „Îmbunătățirea Calității Educației”, care are o valoare de $60 milioane. Pe 7 august a avut loc lansarea Proiectului „Îmbunătățirea Calității Educației”, care
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a comentat decizia de a reveni la cârma ministerului, la șase luni de la plecarea sa din aceeași funcție. Spînu susține că propunerea de a se alătura noii garnituri guvernamentale a venit din partea premierului Dorin Recean. „Propunerea a venit de la domnul