Ion Munteanu

Sergiu Russu și Sergiu Brigai au fost numiți adjuncți ai procurorului general Ion Munteanu. Aceștia vor fi responsabili de domeniul de urmărire penală și, respectiv, cel judiciar. Candidaturile celor doi au fost aprobate, în ședință – pe 12 iunie, de Consiliul Superior al Procurorilor. La aceeași ședință au fost numiți

Procurorii integri ar putea să demisioneze din cauza procedurii de vetting, iar cei asupra cărora planează suspiciuni de corupție „vor lupta” pentru a rămâne în sistemul procuraturii. Declarația a fost făcută de procurorul general Ion Munteanu în cadrul ediției din 6 iunie a emisiunii „În profunzime” de la Pro TV.

Ion Munteanu a fost învestit în funcția de procuror general al Republicii Moldova pe 1 iunie. Solemnitatea a avut loc în prezența președintei țării Maia Sandu. Șefa statului i-a transmis noului șef al Procuraturii Generale că așteaptă rezultate, iar persoanele care au încălcat legea să fie sancționate. Ceremonia de învestire

Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a anunțat rezultatele concursului pentru funcția de procuror general al Republicii Moldova. Procurorul general interimar Ion Munteanu a obținut cel mai mare număr de puncte. Potrivit rezultatelor probei interviu, Munteanu a obținut un punctaj mediu de 9,21; adjunctul interimar al procurorului-șef al Procuraturii Anticorupție Octavian

O traumă cranio-cerebrală – este cauza care a dus la decesul Anei-Maria, tânăra însărcinată în luna a șasea, găsită moartă pe 20 aprilie, la 8 zile după ce a urcat într-o mașină de ocazie, la Orhei, și a dispărut. Anunțul a fost făcut de procurorul general interimar, Ion Munteanu, în

Procurorul general interimar, Ion Munteanu, a venit cu un prim comentariu, după ce Procuratura Anticorupție (PA) a anunțat că a clasat procesul penal în ce privește concursul pentru funcția de procuror general. Munteanu a declarat pentru ONE TV că nu cunoaște originea concluziilor formulate de șefa PA, Veronica Dragalin. „Nu

Olesea Vîrlan, fosta membră a Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), i-ar fi acordat intenționat cel mai mic punctaj lui Ion Munteanu, fapt care a dus la anularea concursului pentru funcția de procuror general. Aceasta ar fi acționat în interesul lui Andrei Roșca, care ar fi avut un „interes de răzbunare”

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) anunță că a aprobat Raportul Comisiei de evaluare externă al procurorului general interimar, Ion Munteanu, la funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție (CSJ). Decizia a fost luată pe 15 aprilie. „Ion Munteanu este candidatul, care a promovat evaluarea externă a integrității etice și

Judecătorul Oleg Melniciuc, vizat în mai multe procese judiciare, va fi cercetat penal și pentru hărțuire sexuală. Se întâmplă după ce Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a admis, pe 2 aprilie, sesizarea procurorului general interimar, Ion Munteanu, oferind acordul pentru pornirea urmăririi penale în privința magistratului, scrie Radio Chișinău cu

Actualul procuror general interimar Ion Munteanu va putea rămâne în această funcție pe o perioadă nedeterminată: până la desemnarea unui câștigător al concursului pentru șefia Procuraturii Generale sau până va decide să demisioneze. Deputații au votat, în două lecturi, un proiect de lege cu privire la interpretarea prevederilor articolului 17

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x