limba română

Îmbrăcat în cămașă națională, ambasadorul Statelor Unite ale Americii (SUA) la Chișinău, Kent D. Logsdon, a adus un omagiu limbii române, sărbătorită azi în Moldova, dar și România. Diplomatul a recitat, în limba română, renumita poezie „În limba ta”, de Grigore Vieru. Imaginile video au fost publicate pe pagina oficială

Cu ocazia zilei de 31 august, când este marcată Ziua Limbii Române, am stat de vorbă cu un american, o rusoaică, doi francezi, un indian și un neamț stabiliți în Republica Moldova. Am aflat cum au învățat româna, cât de greu le-a fost s-o însușească și ce cuvinte le plac

Soarta școlilor cu predare în limba română din stânga Nistrului ajunge, din nou, în atenția autorităților. Vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, anunță că subiectul a fost discutat astăzi la Guvern. Oficialii de la Chișinău au promis sprijin pentru cele opt instituții de învățământ cu predare în limba română din Transnistria,

Mai mult de 600 de elevi ucraineni cer să fie înscriși în școlile din Republica Moldova. 37 dintre ei optează pentru predarea lecțiilor în limba română, iar cei mai mulți – în limba rusă. Cu date în acest sens a venit astăzi ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală. Oficialul moldovean

În ultima zi de vară, în Moldova este marcată Limba Noastră – o sărbătoare națională inedită. Cu această ocazie, Anna Kabanova din Rusia, care predă limba română la MGIMO, ne-a povestit într-un interviu pentru NM, de ce interesul față de această limbă crește în rândul viitorilor diplomați ruși, de ce

Guvernatoarea Autonomiei Găgăuzia Irina Vlah a adresat un mesaj de felicitare cu ocazia sărbătorii „Limba Noastră”. Bașcanul a menționat că „limba română este una dintre cele mai mari valori ale poporului Republicii Moldova”. Pe pagina sa de Facebook, Irina Vlah a amintit că cei mici deprind limba de la mamă,

De Ziua Limbii Române, președintele Partidului Socialiștilor (PSRM) Igor Dodon a adresat un mesaj de felicitare, în cadrul căruia a îndemnat cetățenii Republicii Moldova să își iubească limba, pe care o numește „moldovenească”. În ajun, primarul capitalei Ion Ceban, care și-a suspendat calitatea de membru al PSRM, pe durata exercitării

Președinta Curții Constituționale (CC) Domnica Manole este de părere că limba română nu a beneficiat de statutul pe care îl merita pe teritoriul pe care se află astăzi Republica Moldova. Într-un mesaj adresat cu ocazia Zilei Limbii Române, aceasta a menționat că, anterior, CC a oferit soluții cu privire la

Președinta țării Maia Sandu a adresat un mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Limbii Române, marcată în data de 31 august. Șefa statului a amintit că limba română este maternă pentru majoritatea cetățenilor Republicii Moldova și a menționat că autorităție trebuie să lanseze un program național de studiere pentru persoanele

Modificarea articolului numărul 13 din Constituție și introducerea glotonimului „limba română” nu poate fi realizată în prezent din cauza că inițiativa nu va avea suficientă susținere în Parlament. Declarația a fost făcută de către președintele Legislativului Igor Grosu, după depunerile de flori cu ocazia Zilei Limbii Române. „Desigur că, pentru

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x