În ultima zi de vară, în Moldova este marcată Limba Noastră – o sărbătoare națională inedită. Cu această ocazie, Anna Kabanova din Rusia, care predă limba română la MGIMO, ne-a povestit într-un interviu pentru NM, de ce interesul față de această limbă crește în rândul viitorilor diplomați ruși, de ce românii nu au încredere în rușii care vorbesc fluent în limba română, cum un electrician a completat un referat despre România și cum studenții săi citesc „cu sufletul la gură” piesele lui Ionesco și traduc poeziile lui Lucian Blaga.
„Credeam că româna va fi ca un hobby pentru mine”
Cum s-a întâmplat că ați început să studiați limba română?
Se poate spune că limba română a venit întâmplător în viața mea. Din toate limbile din cadrul departamentului romano-german al Facultății de Filologie a Universității de Stat din Moscova (USM), aceasta mi-a părut cea mai rară și mai neobișnuită. Și într-adevăr, așa cum a demonstrat experiența mea ulterioară, specialiștii în domeniul romanisticii sunt puțini în Rusia. La noi, limba română era în pereche cu italiana și credeam cu sinceritate că voi lucra anume cu italiana, iar româna va fi pentru mine ca un hobby. Spre sfârșitul studiilor la USM, am înțeles că limba română mă atrage cu mult mai mult decât toate celelalte limbi europene pe care am reușit să le studiez (engleză, italiană, franceză, suedeză). De aceea, atunci când mi s-a propus să lucrez anume cu această limbă, am acceptat fără a sta prea mult pe gânduri.
Cum își imaginează studenții dvs. limba și cultura română? Există vreun fel de mituri despre limbă și despre această țară?
În acești 15 ani de când predau, observ cum a crescut numărul doritorilor de a cunoaște limba română. Oamenii se percep mai puțin România în aspect negativ, a devenit mai mare numărul celor interesați de această regiune fără a avea o părere preconcepută despre ea, dictată de stereotipuri infame. De obicei, oamenii fie nu-și imaginează în niciun fel limba română și România, fie se gândesc – nu știu de ce – că este ceva „țigănesc” sau că aceasta este o țară săracă. Cineva spune că [România] este „patria vampirilor”. Adesea, oamenii nici nu știu că România este o țară europeană dezvoltată și că are o cultură străveche și – nu mi-e teamă să afirm – extrem de interesantă.
Dvs. ați fost de mai multe ori în România. Ce părere au românii despre rușii care cunosc și vorbesc în limba română?
Există un asemenea aspect: când cineva dintre ruși vorbește destul de bine în limba română, acest lucru provoacă îngrijorare. Adesea reacția poate fi următoarea: „Nu cumva ești un spion? Cu ce ocazie ai învățat limba română?”. Dar acest lucru se întâmplă doar la prima întâlnire, apoi temerile dispar. Români, moldoveni – oamenii sunt ospitalieri, toți studenții au remarcat acest fapt. Mulți și-au găsit acolo prieteni la care merg adesea în ospeție. Ei trăiesc acolo, le este oferită mâncare, băutură, mai ales băutură.
„Contează și faptul că din anul 2007, România este în Uniunea Europeană”
În opinia dvs., de ce în Rusia a apărut interesul față de limba română și față de România?
Cineva are rude acolo. Probabil, contează și faptul că din anul 2007, România este în Uniunea Europeană, iar oamenii își dau seama că aceasta este o regiune cu perspectivă. Apropo, e bine ca cei de la MAE să cunoască o asemenea limbă ca româna: este ușoară și acolo (la ambasadă, consulat) sunt angajați astfel de specialiști. Mulți studenți au aflat despre aceasta și acum, acest lucru constituie un loc de muncă reușit, niște salarii decente.
Ați putea schița un portret general al persoanelor care doresc să studieze limba română? Cine sunt acestea, de ce au nevoie de limba română? Că doar nu este numai pentru activitatea diplomatică.
Oamenii sunt foarte diferiți. Sunt mulți dintre cei care doresc să obțină cetățenia română, de aceea au nevoie de cunoașterea limbii. Altcineva trebuie să susțină un interviu la ambasadă. Iar cineva a primit deja cetățenia și dorește să cunoască mai bine țara și cultura acesteia sau cunoașterea limbii devine o necesitate. Adesea, în pofida rădăcinilor, unii oameni nu cunosc limba română și, mai devreme sau mai târziu, le este interesant să o studieze.
Care au fost cele mai neobișnuite motive?
Sunt și dintre cei care studiază din curiozitate. Am avut câțiva astfel de oameni. Ei zic că există o asemenea țară, România, vrem să mergem acolo, să vedem. Sau – au fost acolo, le-a plăcut și spun: „Vrem să studiem româna. Vom găsi un profesor cu orice preț”. Dar sunt și dintre cei care învață în virtutea serviciului sau din interese de afaceri. Mai sunt și lingviști interesați de studierea limbii române. Și sunt și persoane care studiază arhive sau lucrări vechi. Și acolo este nevoie de specialiști pentru traduceri, inclusiv din limba română veche.
„Fără terminația verbului nu veți înțelege limba română”
Prin ce v-a impresionat cel mai mult limba română?
Limba română s-a dovedit a fi un material prețios pentru studiile lingvistice – sunt interesante și sintaxa, și gramatica, există numeroase arhaisme și, totodată, inovații, această limbă se remarcă în mod clar printre limbile romanice nu numai prin structura sa lexicală, dar și prin particularități specifice (ceea ce, bineînțeles, provoacă multă durere de cap celor care o studiază). Particip sistematic la conferințe științifice în domeniul romanisticii și trebuie să recunosc că rapoartele despre limba română provoacă mereu interesul publicului.
În opinia dvs. și a studenților, ce anume este cel mai dificil în limba română?
E posibil ca în acest caz, opinia mea să fie diferită de cea a studenților. Ei sunt speriați cel mai mult de numărul plural și de articolele corespunzătoare, dar și de modul conjunctiv al verbului, când trebuie modificată terminația. La fel, e vorba și despre declinarea substantivelor la genul feminin. Dar mie mi se pare că partea cea mai dificilă o constituie pronumele. Oamenii se obișnuiesc cu greu cu faptul că, de regulă, pronumele personale nu se utilizează și că acestea pur și simplu se omit: de exemplu, nu e „eu plec”, ci doar „plec”. La fel, oamenii nu s-au obișnuit să acorde atenție terminației verbului. Eu le spun că fără terminația verbului, pur și simplu nu vor înțelege această limbă.
Câți studenți de la MGIMO aleg să studieze limba română?
În principiu, grupele noastre sunt mici, cel mult câte opt persoane, deoarece cursurile sunt intensive. De aceea este necesar ca grupele să fie mici, iar studenții din cadrul acestora să asimileze materialul. Iar anul acesta, mi s-a întâmplat pentru prima oară ca trei studenți să se înscrie din proprie inițiativă anume la limba română (la MGIMO, româna este în pereche cu una din alte trei limbi. – NM).
„Cineva este fascinat de Eliade, altcineva îl citește cu sufletul la gură pe Ionesco”
Cum este structurat programul de studiere a limbii?
În primul rând, la noi se studiază traducerea politică – ceea de ce va fi nevoie ulterior pentru activitatea la ambasadă. Studenții MGIMO au și un curs separat de istorie a României, așa că ei o studiază detaliat. De asemenea, există și un curs despre economia acestei regiuni. Iar studierea literaturii și a culturii se face în cadrul prelegerilor de limba română. Diferiți studenți au o atitudine diferită față de autorii români. Cineva este fascinat de Mircea Eliade, altcineva citește cu sufletul la gură piesele lui Eugen Ionesco, iar unii sunt interesați de poezie și chiar au fost câteva traduceri demne ale lucrărilor lui Mihai Eminescu și Lucian Blaga.
În cadrul prelegerilor, noi vizionăm mereu știri în limba română de pe internet, pe un ecran mare. La fel, vizionăm filme artistice, dar începem neapărat cu „Dacii”, iar mai departe, depinde de preferințele celor din grup. Citim, pe roluri, „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian și apoi vizionăm ecranizarea acestei piese în limbile rusă și română.
Studierea oricărei limbi presupune și situații curioase. În practica dvs. a fost așa ceva?
Au fost, desigur. Îmi amintesc de șocul pe care l-am avut când mergeam în metrou și îmi făceam tema pe acasă la limba română, iar un pasager de alături a început pe neașteptate să-mi șoptească și să-mi corecteze greșelile. Dar a fost și un caz când la prelegerea mea de la Universitatea de Științe Ortodoxe, o studentă a pregătit un referat despre Iași. În acel moment, în sala noastră lucra un electrician. Acesta a ascultat atent până la sfârșit, apoi a spus: „Mai trebuia să povestiți că Iașiul a fost capitala Moldovei medievale”.
Dar există și alt fel de situații: o studentă ne-a povestit că în timp ce schia în Elveția, s-a pomenit în aceeași cabină a telefericului cu o româncă. După câteva fraze amabile „de serviciu”, aceea a preîntâmpinat-o că nu știe prea bine engleza, iar studenta s-a interesat, de unde este și, auzind răspunsul „from Romania”, i-a propus să treacă la limba română. De data aceasta, interlocutoarea a fost șocată de faptul că o studentă de 20 de ani din Moscova este gata să discute cu ea, nestingherit, în limba sa maternă.
If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.
