Moscova încearcă să refacă Uniunea Sovietică și să controleze Republica Moldova, a declarat președinta Maia Sandu pentru publicația Financial Time. Șefa statului susține că moldovenii trăiesc astăzi în pace doar datorită curajului forțelor armate ale Ucrainei, care își apără cu „curaj” țara. În alte condiții, spune Sandu, Rusia nu s-ar
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, salută deschiderea celei mai mari Unități de Primiri Urgențe din Republica Moldova, inaugurată astăzi în sediul Institutului de Medicină Urgentă din Chișinău. Șefa statului susține că anume așa arată Moldova Europeană și că anume astfel de spitale – moderne și bine dotate – să trebuie
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a înmânat, pe 4 mai, distincția „Ordinul Republicii” lui Petru Tarhon, doctor habilitat în științe biologice, profesor universitar, Laureat al Premiului de Stat, Om Emerit în știință și învățământ. Distincția i-a fost conferită prin decret al Președintelui Republicii Moldova, în semn de înaltă apreciere a
Președinta Republicii Moldova Maia Sandu va participa la ceremonia de încoronare a Majestății Sale Regele Charles al III-lea. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Președinției, pe 4 mai. Instituția prezidențială a precizat că la invitația autorităților britanice, președinta Republicii Moldova Maia Sandu va participa la ceremonia de încoronare a Majestății
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit astăzi cu primarii mai multor sate și orașe din cadrul Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM), cu care a vorbit despre necesitatea de a lucra împreună pentru europenizarea localităților Moldovei și asigurarea condițiilor mai bune de trai pentru cetățeni, în contextul aderării la
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a venit cu un mesaj public, cu ocazia Zilei Mondiale a Libertății Presei, marcată pe 3 mai în întreaga lume. Șefa statului îi felicită pe jurnaliștii care își fac munca onest, „în aceste vremuri dificile”, și dă asigurări că autoritățile vor depune toate eforturile pentru
Primarul de Chișinău, Ion Ceban, critică proiectul „Satul European”, lansat de președinta Maia Sandu acum un an. Edilul capitalei susține că actualul program național de dezvoltare locală promovat de guvernare ar fi, de fapt, „o pomană electorală” și o tentativă de „a manipula” cu opinia publică înainte de alegeri. „Eu
Președinta Maia Sandu a avut astăzi o întrevedere cu ministrul Apărării Naționale al României, Angel Tîlvăr, aflat într-o vizită la Chișinău. Discuțiile au vizat cooperarea bilaterală în sectorul apărării, anunță Președinția. „Instituțiile noastre lucrează pentru menținerea păcii și a democrației în Republica Moldova, iar România este un partener strategic cu
Polițiștii moldoveni se pregătesc de Summitul Comunităţii Politice Europene, care va avea loc pe 1 iunie în Moldova. Aceștia vor desfășura exerciții de securitate, inclusiv cu elicopterul, împreună cu omologii din Polonia. Anunțul a fost făcut de Ministerul Afacerilor Interne de la Chișinău, pe 1 mai. „Începând de astăzi și
Orice abatere sau încălcare trebuie să fie sancționată conform legii, de instituțiile competente. Declarația a fost făcută pentru NM de reprezentanții Președinției Republicii Moldova, urmare a reținerii Marinei Tauber și acuzațiilor că șefa statului Maia Sandu și Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) ar sta în spatele măsurii. „Fiecare persoană este