Președinta Maia Sandu va pleca pe 18 ianuarie la Bruxelles, unde urmează aibă întrevederi cu mai mulți oficiali europeni. În Capitala Uniunii Europene șefa statului se va afla până pe 19 ianuarie, a menționat purtătoarea de cuvânt a Maiei Sandu, Sorina Stefârță, pentru NM. Ea a precizat că agenda vizitei
Președinția a cheltuit puțin peste 28 de mii de lei pentru vizita efectuată de delegația prezidențială în capitala Ucrainei, Kiev. Membrii delegației conduși de președintele Maia Sandu s-au deplasat în Ucraina cu două microbuze și au fost cazați la un hotel. Despre aceasta a anunțat pe 13 ianuarie în cadrul
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, susține o conferință de presă dedicată rezultatelor vizitei oficiale la Kiev. Amintim că Președinta Maia Sandu a efectuat o vizită la Kiev pe 12 ianuarie. Este prima vizită peste hotare a lui Sandu în calitatea sa de șef de stat și prima vizită a președintelui
În cadrul vizitei oficiale pe care a efectuat-o pe 12 ianuarie la Kyiv, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu președintele Radei Supreme a Ucrainei, Dmytro Razumkov. Potrivit unui comunicat de presă plasat pe site-ul președinției, discuția s-a axat pe cooperarea pe dimensiunea parlamentară dintre cele două
Întrevederea dintre președinta Republicii Moldova Maia Sandu și președintele Ucrainei Vladimir Zelenski s-a încheiat. NM a selectat principalele declarații ale celor doi lideri de stat din cadrul vizitei oficiale la Kiev. Maia Sandu și-a început discursul în limba ucraineană. Principalele declarații făcute de președinta Republicii Moldova Maia Sandu – va
Președintele Ucrainei Vladimir Zelenski susține că vizita Maiei Sandu la Kiev este începutul unei noi relații dintre cele două țări. O declarație în acest sens a fost făcută de către liderul țării vecine pe 12 ianuarie. „Este începutul unei noi relații dintre Ucraina și Moldova. Ne unesc valori și poziții
Administrația prezidențială de la Kiev a publicat primele fotografii din cadrul întâlnirii dintre președintele Republicii Moldova Maia Sandu și cel al Ucrainei, Vladimir Zelenski. Amintim că o delegație formată din 10 persoane, în frunte cu Maia Sandu, efectuează pe 12 ianuarie o vizită oficială în capitala Ucrainei.
Delegația Republicii Moldova, în frunte cu președinta Maia Sandu, a pornit spre Ucraina, unde va întreprinde o vizită oficială. Contactată de NM, purtătoarea de cuvânt a președinției, Sorina Ștefârță, a precizat că deplasarea se va face cu mașina. NM a încercat să afle din ce motiv președintele a optat pentru
Președinta Republicii Moldova a adresat o sesizare Curții Constituționale cu cererea de a verifica constituționalitatea mai multor articole de lege care limitează Președintele țării și Guvernul demisionar în exercitarea atribuțiilor. Anunțul a fost făcut printr-un comunicat de presă publicat pe 11 ianuarie. În linii mari, solicitarea ține de dreptul Președintelui
Reprezentanții administrației prezidențiale au publicat lista delegației oficiale care o va însoți pe președinta Maia Sandu în cadrul vizitei oficiale care va avea loc pe 12 ianuarie la Kiev. Potrivit comunicatului de presă, în capitala Ucrainei, Președintele Maia Sandu va avea o întrevedere oficială cu Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelensky, cu