Premierul britanic Boris Johnson a anunţat luni primul deces al unui pacient din Marea Britanie infectat cu varianta Omicron a virusului SARS-CoV-2, scrie Agerpres. „Da, din nefericire Omicron produce spitalizări şi din nefericire avem confirmarea că cel puţin un pacient a murit din cauza variantei Omicron. Deci cred că ideea
Mai mult de 30 de migranți au murit în timp ce încercau să traverseze Canalul Mânecii, în drum spre Marea Britanie. Barca în care se aflau circa 50 de oameni s-a scufundat. Căutările dispăruților continuă, informează Euronews. Procuratura a inițiat o anchetă penală pentru „ucidere din culpă în circumstanțe agravante”.
Șeful Poliției de Frontieră Rosian Vasiloi a oferit detalii despre scoțienii care au intrat pe teritoriul Republicii Moldova, fără să fie supuși controlului de rigoare la punctul de trecere al frontierei. În cadrul ediției din 16 noiembrie a emisiunii „Freedom” de la TV8, acesta a menționat că fapta nu a
Fostul șef-adjunct al Inspectoratului General al Poliției (IGP), liderul Partidului Acasă Construim Europa (PACE) a publicat, pe 5 noiembrie, pe pagina sa de Facebook, o înregistrare video, prin intermediul căreia anunță că este de acord să dea declarații pe cazurile în care a fost citat de Procuratura pentru Combaterea Criminalității
Marea Britanie este prima țară care a aprobat folosirea unei pilule antivirale pentru tratarea COVID-19, care poate fi administrată acasă. Deocamdată nu este clar când va fi disponibilă, informează BBC. Pastila – molnupiravir – va fi administrată de două ori pe zi pacienților testați pozitiv cu coronavirus. Aceasta a fost
Marea Britanie a înregistrat în ultima săptămână cel mai mare număr de noi cazuri de COVID-19 după luna iulie și confirmă trendul ascendent al pandemiei în această ţară, care are una dintre cele mai ridicate rate ale vaccinării. Lipsa restricțiilor alimentează răspândirea virusului în timp ce o subvariantă a tulpinii
Până la 90% din stațiile de benzină din Marea Britanie au rămas luni fără combustibil în marile orașe din UK, pe fondul gravei crize de şoferi de camion din această ţară după Brexit, informează Reuters, citat de Digi24. Britanicii au ajuns să stea la cozi care se întind pe kilometri
Poliția britanică a dezvăluit, în premieră, numele celui de-al treilea cetățean rus care ar fi implicat în operațiunea de otrăvire a fostului agent al Serviciilor Speciale rusești Serghei Skripal și a fiicei sale, Iulia. Informația a fost publicată pe site-ul organelor de drept de la Londra. Generalul GRU Denis Sergheev,
Serviciul Naţional de Sănătate (NHS) din Marea Britanie a anunțat inițierea celui mai mare studiu clinic la nivel global al testului de sânge Galleri, produs de compania Grail Inc. Acesta va putea fi utilizat pentru detectarea a peste 50 de tipuri de cancer înainte de apariţia simptomelor, informează Reuters, citat
Marea Britanie a aprobat utilizarea vaccinului anti-Covid Moderna (Spikevax) în rândul minorilor cu vârsta de 12 ani și mai mult. Informația a fost publicată pe site-ul guvernului. Anterior, a fost aprobată eficiența și siguranța vaccinului pentru persoanele cu vârsta de la 18 ani în sus. Studiile au arătat că, printre