Poliția de Frontieră

(VIDEO) „Șoferul a încurcat puțin pistele”. Precizări despre străinii care au intrat în Moldova fără control la frontieră

Șeful Poliției de Frontieră Rosian Vasiloi a oferit detalii despre scoțienii care au intrat pe teritoriul Republicii Moldova, fără să fie supuși controlului de rigoare la punctul de trecere al frontierei. În cadrul ediției din 16 noiembrie a emisiunii „Freedom” de la TV8, acesta a menționat că fapta nu a fost făcută cu rea-intenție, fiind vorba, mai degrabă, de o confuzie.

Rosian Vasiloi a subliniat că cetățenii respectivi nu au fost reținuți. În prezent, este în desfășurare o anchetă internă.

„Este vorba despre cetățeni ai Marii Britanii, care au intrat în R. Moldova fără a fi controlați de autorități prin punctul de trecere Leușeni-Albița. Pe acest fapt a fost inițiată o anchetă de serviciu, pentru a vedea șirul evenimentelor. Trebuie de menționat că, până la urmă, mijlocul de transport și suporterii au fost depistați. Nu au fost reținuți, au fost atrași la răspundere pentru încălcarea regimului la punctul de trecere. Și-au recunoscut vina”, a precizat Vasiloi.

Șeful Poliției de Frontieră a explicat că, întrucât punctul de trecere se află în reconstrucție, ar fi fost scoase mai multe semne care ghidează pasagerii și mijloacele de transport.

„Șoferul a încurcat puțin pistele, nu a fost făcut premeditat. Este un caz pe care îl vom investiga, iar rezultatele vor fi făcute public”, a conchis Vasiloi.

Amintim că, pe 12 noiembrie, s-a aflat că, în jurul orei 01:40, conducătorul unui microbuz a trecut prin punctul de trecere a frontierei Leușeni, pe direcția dedicată transportului marfar, fără a stopa la linia de control. Acesta a intrat în Republica Moldova nefiind autorizată trecerea frontierei de stat.

Ulterior, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a anunțat că microbuzul a fost depistat, iar pasagerii –  șapte la număr, au fost identificați. Este vorba despre cinci cetățeni ai Marii Britanii, un cetățean al SUA și șoferul – un cetățean român.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Observator Constanța

Maia Sandu condamnă atacul rusesc asupra centrului comercial din Krivoi Rog. A provocat cel puțin 16 morți și peste 130 de răniți

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, condamnă atacul rusesc asupra orașului Krivoi Rog, Ucraina, soldat cu lovirea unui centru comercial, și îl califică drept un act „barbar”. Într-un mesaj publicat pe platforma X, șefa statului și-a exprimat solidaritatea cu familiile victimelor.

Îngroziți de atacurile barbare ale Rusiei asupra orașului Krivoi Rog și a altor orașe. Gândurile noastre sunt alături de familiile care își plâng apropiații și de toți cei răniți, inclusiv de atât de mulți copii”, a transmis Maia Sandu.

Amintim că, pe 21 august, drone rusești au lovit un centru comercial din Krivoi Rog, orașul natal al președintelui Ucrainei, Vladimir Zelenski. Potrivit autorităților ucrainene, dronele au lovit în două valuri, la aproximativ 30 de minute distanță, când la fața locului se aflau deja echipele de intervenție.

Cele mai recente date arată că atacul s-a soldat cu cel puțin 16 morți și peste 130 de răniți, inclusiv copii. Alte nouă persoane, printre care doi copii, erau date dispărute în dimineața de 22 august.

Vladimir Zelenski a calificat bombardamentul drept unul „cinic” și a spus că folosirea celui de-al doilea val de drone, după sosirea salvatorilor, reprezintă un atac deliberat asupra celor care interveniseră pentru a ajuta victimele.

Uniunea Europeană a condamnat, de asemenea, atacul. Șefa diplomației UE, Kaja Kallas, l-a calificat drept „teroare prin design”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: