mașină

Incendiu pe teritoriul unei benzinării din Chișinău. O mașină care staționa a luat foc. Două echipaje de pompieri au intervenit la fața locului. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, victime nu au fost înregistrate. În seara zilei de 17 iunie, angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au fost

O polițistă, care în prezent se află în concediu, a lovit cu mașina un copil de 12 ani care se deplasa cu bicicleta. Cazul a avut loc pe 7 iunie în satul Văsieni, raionul Ialoveni. Minorul a fost rănit, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Informațiile au fost confirmate

Un copil de aproximativ 3 ani a rămas blocat într-un automobil, parcat pe o stradă din Chișinău. Un trecător a alertat medicii de pe ambulanță. Salvatorii, ajunși și ei la fața locului, au deblocat ușa mașinii iar medicii au preluat copilul pentru acordarea primului ajutor medical. Potrivit medicilor, copilul era

Un pensionar a fost tamponat de un automobil într-o localitate din raionul Fălești. La volanul automobilului se afla un polițist al IP Florești, care a fugit de la locul producerii accidentului, iar ulterior s-a autodenunțat. Acest lucru a fost raportat de portalul Pulsmedia, care face referire la sursele sale. Șefa

Un copil din Republica Moldova, în vârstă de 11 ani, a murit urmare a unui accident rutier în Italia. Accidentul a avut loc vinerea trecută, pe 11 mai – în provincia italiană Como, în timp ce băiatul și familia lui se aflau într-o călătorie. Mașina în care erau, condusă de

Un băiat de 13 ani a fost lovit de o mașină pe o trecere de pietoni din orașul Ocnița. Cazul a avut loc pe 14 mai, după ce șoferul automobilului a ignorat indicatorul rutier. Urmare a accidentului, minorul a fost transportat la spital. Precizările au fost făcute pentru NewsMaker de

O maşină care circula cu viteză mare s-a izbit de unul din grilajele din perimetrul de securitate din jurul Casei Albe, la Washington. Cazul a avut loc pe 4 mai. Șoferul a murit în urma incidentului, relatează Digi24. „Chiar înainte de ora 22:30, un vehicul care circula cu viteză mare

La 4 zile de la dispariția Anei Maria, fata de 19 ani din Orhei care a fost găsită moartă la Telenești, o altă tânără a urcat în mașina bărbatului suspectat de răpirea fetei însărcinate. Tânăra a fost surprinsă de camerele de monitorizare a traficului cu puțin timp înainte ca bărbatul

Oameni legii anunță că au identificat un nou martor, care poate fi important în cazul tinerei de 19 ani, însărcinată în șase luni, care a urcat pe 12 aprilie într-o mașină de ocazie și de atunci a dispărut. Inspectoratul General al Poliției (IGP) a publicat pe 20 aprilie o poză

Fata de 19 ani, dispărută de câteva zile și care potrivit presei este însărcinată în șase luni, este căutată de sute de polițiști cu drone, inclusiv bărci. Ea a dispărut de pe o stradă din Orhei, după ce a urcat într-o mașină de ocazie. Acum este căutată în toate fâșiile

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x