ministerul economiei

Vicepreședintele parlamentului, deputatul Platformei Demnitate și Adevăr (PDA), Alxandr Slusari, îl acuză de minciună, depășirea atribuțiilor în serviciu și abuz de putere pe ministrul Economiei și Infrastructurii, Anatol Usatîi. Potrivit lui Slusari, ministerul Economiei ar fi trebuit să publice în jurnalul oficial al Uniunii Europene (UE) informația despre licitațiile privind

Termenul de prezentare a graficelor de verificare a mijloacelor de transport antrenate în transportarea pasagerilor a fost extins cu câteva zile, la solicitarea a 88 de operatori de transport. Anunțul a fost făcut miercuri, 5 februarie, de către Iulian Postică, secretar al Ministerului Economiei și Infrastructurii. Acesta a precizat că,

Angajații Stației de Irigare Briceni nu și-au primit salariile timp de aproape un an. Anunțul a fost făcut de deputații Platformei Demnitate și Adevăr (PDA), Alexandr Slusari și Inga Grigoriu, joi, 30 ianuarie. Aceștia au fost însoțiți la conferința de presă de un grup de muncitori ai întreprinderii, care s-au

Operatorii de transport rutier de pasageri au termen până la 1 octombrie de a se asigura că toate vehiculele pe care le administrează corespund noului regulament. Totodată, ministrul Economiei și Infrastructurii a declarat că nu va anula ordinul de majorare al tarifului la transport, iar dacă partidele de opoziție vor

Transportatorii au emis o nouă adresare către ministerul Economiei și Infrastructurii şi cer ca în această săptămână să fie adoptată decizia cu privire la majorarea tarifului pentru transportul regulat de pasageri în trafic național. Informația a fost confirmată de președintele consiliului APOTA, Oleg Alexa, care a trimis redacției NM și

Ministerul Economiei răspunde Partidului Socialiștilor, care a atras atenția, anterior, asupra „înrăutățirii situației social-economice a țării”. Într-un comunicat publicat astăzi, 11 noiembrie, pe site-ul instituției, se arată că economia Republicii Moldova a înregistrat o creștere mai mare decât cea estimată inițial. De asemenea, printre succesele enumerate de reprezentanții instituției, sunt

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x