ministerul Sănătății

Moțiunea simplă împotriva ministrei Sănătății, inițiată de Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS), va fi examinată de pe 18 noiembrie. Proiectul menționat a fost inclus în ordinea de zi, aprobată de Biroul permanent al Legislativului, pe 17 noiembrie. BCS a acuzat ministerul de creșterea prețurilor la medicamentele folosite în tratamentul

Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) a inițiat o moțiune simplă împotriva politicilor Ministerului Sănătății. Documentul a fost dat citirii de către deputatul BCS, Vladimir Odnostalco, de la tribuna centrală a Parlamentului, în cadrul ședinței din 11 noiembrie. Potrivit deputatului, situația din domeniul sănătății a fost scăpată de sub control. Acesta

Printre cele 60 de decese asociate cu infecția Covid-19, care au fost raportate pe 10 noiembrie de Ministerul Sănătății, sunt și cazuri înregistrate în alte perioade, inclusiv anul trecut. Precizarea a fost făcută de reprezentanții intituției. 9 dintre cele 60 de decese raportate miercuri de Ministerul Sănătății, fiind asociate infecției

Ministerul Sănătății a solicitat explicații de la șeful Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP) Boris Golovin, cu privire la numirea Valentinei Buliga în funcția de director al unei subdiviziuni. Informația a fost confirmată de către deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Dan Perciun, pe 8 noiembrie. Deputatul PAS

Copiii din Republica Moldova, infectați cu COVID-19, nu vor mai fi spitalizați în mod obligatoriu. Ministerul Sănătății a anunțat pe 29 octombrie că Protocolului Clinic Național ,,Infecția cu coronavirus de tip nou (COVID-19)” a fost actualizat. Astfel, cetățenii Republicii Moldova care nu prezintă simptome ale infecției, inclusiv nou-născuții și gravidele,

Ministerul Sănătății își propune să sensibilizeze societatea cu privire la riscurile pe care le comportă Covid-19 pentru sănătatea și viața oamenilor. În acest sens, în spațiul public vor fi publicate câteva istorii ale oamenilor care au pierdut pe cineva drag din cauza infecției. Primul erou al proiectului este Otilia-Andreea, care

Ministrul Sănătății Ala Nemerenco a efectuat o vizită inopinată la Centrul COVID-19 din capitală, amplasat pe teritoriului Centrului expozițional „Moldexpo”. Prin intermediul unui mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, oficialul a descris situația din cadrul centrului și a menționat că situația este foarte dificilă din cauza numărului mare de

Republica Moldova a recepționat, în seara de 16 septembrie, alte 32 760 de doze de vaccin Pfizer/BioNTech. Acestea au fost depozitate la Agenția Națională pentru Sănătate Publică și urmează să fie distribuite, proporțional, în toate punctele de vaccinare din țară, a anunțat Ministerul Sănătății. Este a șaptea tranșă din lotul

Ministerul Sănătății s-a autosesizat după ce, pe internet, au apărut imagini în care apare o asistentă medicală din cadrul Spitalului Raional Căușeni ”Ana și Alexandru”. Aceasta adună bani de la pacienți, argumentând că trebuie să cumpere seringi. Reprezentanții instituției au expediat imaginile Procuraturii Anticorupție și Centrului Național Anticorupție și au

Din 30 august până pe 5 septembrie au fost înregistrate 3231 cazuri de COVID-19, dintre care 84% în rândul persoanelor nevaccinate. Comparativ cu săptămâna precedentă, se atestă o creștere a numărului de cazuri cu 26,4%. Numărul cazurilor de infectare a crescut cu 30,2% în rândul copiilor. Datele au fost publicate,

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x