Agenții economici care deversează ape uzate în rețeaua publică de canalizare vor fi verificați non stop de către reprezentanții SA „Apă – Canal Chișinău”. Potrivit unui comunicat al Primăriei, acest lucru se va întâmpla pentru a evita deversările ce depășesc concentrații maxime admisibile de poluanți. De asemenea, pentru a evita
Municipiul Chișinău se pare că va scăpa definitiv de mirosul neplăcut, care se accentua pe timp de vară. SA „Apă-Canal Chișinău” anunță despre o nouă tehnologie aplicată la Stația de Epurare, care a fost elaborată și testată cu ajutorul mai multor specialiști din țară, dar și din Federația Rusă. Într-un
În cele trei lacuri de depozitare a nămolului din capitală sunt circa 500 000 de m3 de nămol care s-au acumulat în perioada anilor 2009-2010. Mai mult, în cele 112 geotuburi, are au fost o soluţie temporară, până în anul 2018, în prezent sunt stocate circa 58 000 m3 de
Deja a cincea zi, în multe zone ale Chișinăului persistă un miros neplăcut, iar râul Bâc s-a colorat în alb. Cei de la Apă-Canal afirmă că stațiile de epurare nu sunt implicate în acest caz și nu exclud că motivul îl constituie deversările de către unele întreprinderi a apelor uzate