Ministrul român al Apărării, Vasile Dîncu, spune despre situaţia din Transnistria că este „o provocare şi o încercare de a crea un conflict”. Oficialul, citat de Hotnews, afirmă că „după toate analizele, în acest moment nu are şanse să se dezvolte”. „Nu cred că există vreun fel de posibilitate de
Alexei Arestovici, consilier în cabinetul președintelui Ucrainei și o portavoce a Kievului de la începutul războiului declanșat de Rusia, susține că Moscova ar urmări ocuparea Odesei, iar pentru realizarea acestui scenariu nu este exclusă ocuparea Transnistriei. Oficialul ucrainean consideră că Chișinăul ar putea avea mari neplăceri în acest caz, iar
Polițiștii de frontieră au reținut un cetățean al Ucrainei, care transporta droguri de tip „PVP”, cu scop de comercializare în Republica Moldova. Conform schemei infracționale, cetățeanul acționa de comun cu alte persoane la moment necunoscute, în regiunea de sud a țării, la frontiera moldo-ucraineană. Pe 27 aprilie, în jurul orei
Membrii Platformei Naționale a Forumului Societății Civile din Parteneriatul Estic, care întrunește 100 de organizații membre, „condamnă cu fermitate crimele de război săvârșite de către Federația Rusă în Ucraina, inclusiv catastrofa umanitară creată în orașul Mariupol”. Într-o declarație emisă pe 22 aprilie, aceștia salută apelul Secretarului General ONU pentru instituirea
Autoritățile Republicii Moldova, pe 22 aprilie, au transmis chestionarul completat de aderare la Uniunea Europeană. Documentul a fost oferit de premierul Natalia Gavrilița ambasadorului UE la Chișinău, Janis Mazeiks. Președinta Maia Sandu a declarat că 11 zile s-a lucrat la prima parte a chestionarului, iar între timp a ajuns și
Președintele Maia Sandu transmite astăzi, 22 aprilie, chestionarul completat de aderare la Uniunea Europeană a Republicii Moldova. La eveniment participă conducerea țării și ambasadorul UE la Chișinău, Janis Mazeiks. Ceremonia de transmitere are loc la Președinție. Amintim că președinta Maia Sandu a anunțat, pe 3 martie, că Republica Moldova depune
Reprezentanții Ministerului Sănătății raportează despre alte două decese provocate de Covid. În total, în țara noastră au decedat din cauza virusului 11 489 de persoane. Totodată, autoritățile anunță despre 122 de cazuri noi de infectare, raportate pentru ziua de 21 aprilie. Din numărul cazurilor confirmate în Republica Moldova, 44 sunt
În premieră, angajații Inspectoratului Național de Securitate Publică al IGP și cei ai Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui desfășoară un filtru comun pe teritoriul Republicii Moldova. Astăzi și la 3 mai, pe traseul Chișinău – Leușeni vor fi organizate filtre de verificare a conducătorilor auto care au încălcat Regulamentul Circulației
Moscova urmărește îndeaproape cererile Kievului și Chișinăului pentru statutul de țară candidat la UE. Declarația a fost făcută de directorul celui de-al doilea departament al țărilor CSI al Ministerului rus de Externe Alexei Polișiuk, într-un interviu pentru Tass. „Urmărim îndeaproape aceste procese. Ambele țări au acorduri de asociere cu UE,
Cabinetul de miniștri a aprobat în ședința din 20 aprilie Memorandumul de înțelegere între Guvernul Republicii Moldova și Statele Unite ale Americii, privind achiziționarea proprietății pentru construcția noului sediu al Ambasadei SUA în țara noastră. Pentru a putea fi transmis cu titlul onoros, terenul amplasat pe strada Tighina 12, cu