Молдовагаз

Moldovagaz a achitat integral companiei „Gazprom” plata pentru gazele naturale consumate în luna ianuarie. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului de Administrație Moldovagaz, Vadim Ceban. Astfel, potrivit lui, până pe 20 februarie, compania trebuie să transfere 51,1 milioane de dolari furnizorului rus pentru 50% din consumul curent. Anterior, Ceban

Moldovagaz a transferat deja $35 mln companiei Gazprom pentru gazul furnizat în luna curentă. Compania de la Chișinău trebuie să adune alte circa $61 mln. Anunțul a fost făcut de către Vadim Ceban, președintele consiliului de administrație al Moldovagaz, pe 11 februarie. „În prima parte a lunii februarie (inclusiv ziua

90 de mii de lei este suma lunară cu care sunt remunerați membrii Consiliului de Observatori ai Moldovagaz. O declarație în acest sens a fost făcută de consilierul prezidențial Veaceslav Negruța, care face parte din echipă din 30 noiembrie 2021. În cadrul emisiunii Secretele Puterii la Jurnal TV, Veaceslav Negruța

Reprezentanții Partidului „ȘOR” au organizat un flashmob în fața întreprinderii „Moldovagaz”. Aceștia au adus pancarte care îi ilustrează pe președinta țării Maia Sandu, speakerul Legislativului Igor Grosu și vicepreședintele Parlamentului Mihai Popșoi. Pancartele au fost însoțite de mesaje precum „Am scumpit întruna gazul, sigur că ni-i gros obrazul”, „Țara trece

Președintele consiliului de administrație al „Moldovagaz” Vadim Ceban îndeamnă agenții economici mari să achite facturile pentru gazul consumat luna trecută în prina parte a lunii februarie. În acest mod, compania își propune să evite „riscurile contractuale” față de „Gazprom”. „Vreau să mă adresez către agenții economici mari, consumatori ai „Moldovagaz”

Conducerea concernului rus „Gazprom” a criticat inițiativa autorităților de la Chișinău, privind efectuarea unui audit al datoriei „Moldovagaz”, fără a ține cont de propunerile expediate de compania rusă. Reprezentanții acesteia susțin că s-ar încălca acordul semnat în octombrie 2021 și amenință că nu vor recunoaște rezultatele auditului. „Abordarea unilaterală a

SA „Moldovagaz” anunță că a primit petiţii de la consumatori din diferite regiuni ale R. Moldova, în care se aduc acuzații că la furnizarea gazelor naturale nu sunt respectaţi parametrii de calitate sau că gazele sunt amestecate cu aer. Prin urmare, reprezentanții Moldovagaz spun că calitatea gazelor naturale furnizate consumatorilor

Președintele Consiliului de Administrație al Moldovagaz Vadim Ceban a precizat pe 1 februarie că tariful aprobat de Agenția pentru Reglementare Energetică (ANRE) nu ar include toate abaterile financiare. Mai precis, ar acoperi doar 515 mln de lei, pe când suma totală ar ajunge la 2 miliarde de lei. Reacția vine

Vicepremierul Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, în data 27 ianuarie, a anunțat despre startul procesului de auditare a datoriilor Moldovagaz. Astfel, Agenția Proprietății Publice (APP) a transmis spre publicare anunțul de intenție și caietul de sarcini privind achiziționarea serviciilor de audit a datoriei. „Procesul de auditare a

Președintele Consiliului de administrație al Moldovagaz, Vadim Ceban, s-a referit la scumpirea gazelor naturale comprimate (metan), folosite la alimentarea mașinilor de mulți șoferi. Potrivit lui, creșterea prețului este obiectivă ca parte a tendinței generale de creștere a prețurilor pentru toate tipurile tradiționale de combustibil. Ceban spune că, conform datelor din

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x