Aflându-se într-o vizită oficială la Doha, premierul moldovean Natalia Gavrilița a participat la inaugurarea, în Satul Cultural Katara, a Sculpturii Prieteniei dintre Republica Moldova și statul Qatar. Lucrarea, potrivit oficialului moldovean, este dedicată celor 25 ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre state. „Am menționat în cadrul evenimentului că, în
Premierul Republicii Moldova Natalia Gavrilița a efectuat o vizită de lucru, pe 5 iunie, la Portul Internațional Liber Giurgiulești. Potrivit unui comunicat al Guvernului, în cadrul vizitei au fost discutate acțiunile ce urmează a fi întreprinse pentru eficientizarea activităților portuare și protejarea intereselor producătorilor naționali. În ultima perioadă, susțin reprezentanții
Premierul moldovean a avut pe 25 mai o intervenție în cadrul unui panel, la Forumul Economic din Davos. Natalia Gavrilița a vorbit despre faptul că Guvernul va depune toate eforturile necesare în direcția accelerării procesului de integrare în Uniunea Europeană „pentru a nu permite ca Republica Moldova să devină zonă
Prim-ministra Natalia Gavrilița va participa, în perioada 24-25 mai, la Forumul Economic Mondial de la Davos, fiind primul șef de Executiv al Republicii Moldova invitat la această reuniune. Va participa la eveniment și vicepremierul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene. La întrevederile bilaterale și în cadrul panelurilor
Premierul Republicii Moldova Natalia Gavrilița, în cadrul unor declarații de presă, s-a referit la cazul din parcul Alunelul, unde o fetiță de 1 an și 2 luni a murit după ce peste ea a căzut o creangă. Oficialul a cerut o „anchetă obiectivă”, dar și toți cei care sunt vinovați
„Nu putem să avem un război cu acțiuni militare în stilul secolului trecut și să nu fie un impact economic semnificativ și asupra Republicii Moldova”. Declarația a fost făcută de premierul Natalia Gavrilița cu referire la protestul din 18 mai, din fața Guvernului, unde PCRM și Partidul ȘOR și-au arătat
Comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, va efectua mâine, 12 mai, o vizită în Republica Moldova. Înaltul oficial european se va întâlni cu președintele țării Maia Sandu și cu prim-ministrul Natalia Gavrilița. De asemenea, oaspetele va efectua o vizită la punctul de trecere a frontierei Leușeni. Mai târziu, Ylva
Autoritățile Republicii Moldova folosesc toate căile diplomatice pentru a preveni orice tensiune în regiune. O declarație în acest sens a fost făcută pe 9 mai de prim-ministra Natalia Gavrilița, în cadrul unor declarații alături de secretarul general al ONU António Guterres. Oficialul moldovean a spus că „deocamdată nu avem niciun
Prim-ministra Natalia Gavrilița a felicitat cetățenii cu ocazia Învierii Domnului. Într-un mesaj video, premierul le-a urat cetățenilor pace și să îi aibă alături pe oamenii dragi. „Azi, ca niciodată, ne dorim să fim în sânul familiilor, să ne bucurăm de ce avem, să fie pace, să fim sănătoși și să
Prim-ministra Natalia Gavrilița s-a întâlnit, la Berlin, cu moldovenii stabiliți în Germania. Discuțiile au vizat provocările cu care se confruntă țara noastră în contextul războiului din Ucraina și acțiunile întreprinse de Guvern pentru atenuarea impactului acestuia asupra dezvoltării Republicii Moldova. „Deși acum trebuie să gestionăm o criză majoră – cea