olanda

Floris van Eijk, însărcinat cu afaceri în cadrul Oficiului Ambasadei Regatului Țărilor de Jos în Republica Moldova, a povestit într-un interviu acordat Galinei Vasilieva, redactor-șef al NM, în ce constă unicitatea țării noastre, ce anume ar putea deveni avantajul competitiv al Moldovei și de ce teoriile conspiraționiste și jocurile „de-a

Olanda a retras sute de mii de măşti importate din China, deoarece nu corespundeau criteriilor de calitate, informează Agerpres cu referire la agenţia France Presse. O parte a acestei încărcături a fost livrată unor spitalele olandeze, iar restul încărcăturii a fost pus imediat în aşteptare şi nu a mai fost

Natalia Gordienko este cea care va reprezenta Republica Moldova la ediția din acest an a concursului Eurovision, cu piesa „Prison”. Aceasta a acumulat cele mai multe puncte din partea juriului, dar și cele mai multe voturi din partea telespectatorilor. Finala națională a concursului s-a desfășurat sâmbătă, 29 februarie.   Cea

Membrii Comitetului de organizare a etapei naționale a concursului Eurovision au verificat dosarele depuse de participanţi. Astfel, toţi cei 36 de interpreţi care şi-au exprimat intenţia de a concura pentru un bilet în Rotterdam au fost admişi la etapa audiţiilor LIVE. Printre aceștia sunt și artiști deja renumiți în Republica

De la începutul acestui an, guvernul de la Amsterdam nu va mai utiliza denumirea „Olanda”, ci „Regatul Țărilor de Jos”, scrie RBC astăzi, 2 ianuarie. Astfel, de la 1 ianuarie 2020, companiile, instituțiile publice, universitățile și publicațiile scrise vor utiliza doar denumierea „Regatul Țărilor de Jos”. Inițiativa are drept scop

Bărbatul din Olanda care ar fi abuzat sexual doi copii din Cahul a fost eliberat din arest. Decizia a fost luată de Judecătoria Cahul, sediul central, informează Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) astăzi, 9 decembrie. Procurorii consideră că decizia este ilegală, se mai arată în comunicat.

Un cetățean al Olandei în vârstă de 60 de ani, este învinuit că a abuzat sexual doi copii din raionul Cahul. Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță trimiterea în judecată a dosarului. Potrivit unui comunicat publicat astăzi, 2 decembrie, faptele au avut loc între anii 2015-2018.

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a reacționat la cazul semnalat în presa olandeză, cu privire la doi șoferi moldoveni, care sunt bănuiți de trafic de persoane. Serviciul de presă al intituției a publicat joi, 20 noiembrie, un comunicat de presă, în care menționează că ambasada Republicii Moldova a luat

Doi moldoveni, ambii șoferi, au fost arestați în Olanda, fiind suspectați de trafic de persoane. Aceștia transportau 65 de conaționali, care urmau să ceară azil politic într-un oraș din nordul țării, informează presa locală. În autobuz se aflau și mai mulți minori. Pasagerii urmau să ajungă la un centru de

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x