парламент

Deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Vladimir Voronin, a felicitat în cadrul ședinței Parlamentului din 30 septembrie, clubul de fotbal Sheriff Tiraspol cu victoria obținută în meciul cu Real Madrid. „Felicităm clubul de Fotbal Șeriff cu marea victorie din campionatul Europei”, a fost mesajul lui Vladimir Voronin. „Felicităm, mult succes și

Începând cu data de 30 septembrie, fiecare deputat va putea utiliza, în sala de ședințe plenare a Parlamentului, propria tabletă. Speakerul Igor Grosu a precizat că dispozitivele vor permite economisirea de resurse financiare, întrucât, anual, sunt cheltuite circa 1 mln de lei pentru copiile pe hârtie a proiectelor de legi.

Deputații s-au întrunit în ședință plenară joi, 30 septembrie. Ordinea de zi a acesteia a fost aprobată, în ajun, de membrii Biroului Permanent. Deputații vor examina, în lectură finală, proiectul de lege care prevede modificarea mecanismului de control al autorităților publice, aflate sub control parlamentar. De asemenea, va fi dezbătut

Conducătorii mai multor autorități publice aflate sub control parlamentar vor fi sancționați și vor putea fi demiși, în caz de executare necorespunzătoare a atribuțiilor delegate sau de exercitare defectuoasă a activității. Deputații au aprobat în lectura finală proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative, printre care Legea privind Comisia

În cadrul ședinței din 23 septembrie, a fost votat în cea de-a doua lectură proiectul de modificare a Constituției. Inițiativa a fost susținută de 86 de deputați, inclusiv cei ai Blocului Comuniștilor și Socialiștilor. Modificările actuale se referă la termenul inițial de numire a judecătorilor și selectarea judecătorilor Curții Supreme

În debutul ședinței din 23 septembrie, deputații au ținut un minut de reculegere în memoria victimelor atacului armat care s-a produs la Universitatea de Stat din orașul Perm, Federația Rusă, soldat cu 6 morți și peste 40 de răniți. Propunerea a venit din partea deputatului Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Constantin

Centrul Național Anticorupție (CNA) avertizează că mai multe proiecte recente de legi și de hotărâri de guvern prezintă riscuri de implementare în practică a normelor proiectului și pot genera costuri suplimentare. Mai mult, una dintre inițiative ar putea crea condiții favorabile pentru importul medicamentelor false sau contrafăcute. Inițiativele au fost

Doar 49 de deputați au prezentat la secretariatul Parlamentului certificate care confirmă că aceștia au fost imunizați împotriva coronavirusului. Informația a fost confirmată de către președintele legislativului Igor Grosu, pe 16 septembrie. Certificatele au fost prezentate de către 41 de deputați ai fracțiunii Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) și opt

Proiectul de modificare a Legii privind sistemul public de pensii a fost aprobat, în prima lectură, în cadrul ședinței Parlamentului din 16 septembrie. Inițiativa prevede acordarea unui supliment de solidaritate beneficiarilor de pensii, a căror pensie calculată este mai mică decât cuantumul pensiei minime. De asemenea, acesta prevede că, la

Parlamentul a aprobat, în cadrul ședinței din 16 septembrie, proiectul de hotărâre privind desemnarea a cinci membri ai Comisiei Electorale Centrale (CEC). Este vorba despre: Alexandr Berlinschii, Angelica Caraman, Sergiu Gurduza, Ludmila Lupașco și Alexandru Musteața. Toate cele cinci candidaturi au fost înaintate de fracțiunea parlamentară Partidul Acțiune și Solidaritate

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x