În prezent, între 25 și 30 de milioane de cetățeni ucraineni se află în afara Ucrainei, iar alte 32 de milioane – în interiorul țării. Precizarea a fost făcută de ministrul ucrainean al Unității Naționale, Oleksiy Chernyshov, în timpul unor declarații de presă din 9 ianuarie. „Conform diferitelor estimări, avem
În perioada următoare, președinta Republicii Moldova Maia Sandu va efectua mai multe vizite peste hotare pentru a convinge unele state să susțină lansarea negocierilor de aderare a țării la blocul comunitar. Precizările au fost făcute de șefa statului pentru Radio Moldova. Șefa statului a declarat pentru sursa citată că autoritățile
Obligarea băncilor comerciale să informeze Serviciul Fiscal de Stat (FISC) referitor la suma transferurilor bănești efectuate către persoanele fizice de peste hotare a avut un „scop nobil”, susține ministra Finanțelor, Veronica Sirețeanu. Oficiala a declarat într-un interviu pentru NM că acest lucru ar fi contribuit la minimizarea interacțiunii între moldovenii
Persoanele aflate peste hotarele țării își pot preschimba permisul de conducere, dacă acesta a expirat. Agenția Servicii Publice (ASP) anunță că acest lucru poate fi realizat prin două moduri – fizic, în baza procurorii sau online. Condiția obligatorie este, însă, să aveți actul de identitate valabil. Potrivit ASP, permisul de
Președintele de onoare al Partidului Socialiștilor (PSRM) Igor Dodon nu s-a prezentat la audierile din 27 decembrie, care urmau să se desfășoare la Procuratură, pe dosarul „Energocom”. Contactată de NM, reprezentanta Procuraturii Generale Mariana Cherpec a declarat că acțiunile au fost amânate cu două zile, la solicitarea avocatului lui Dodon,
De la începutul pandemiei de COVID-19 și până la sfârșitul anului 2020, din cauza complicațiilor survenite în urma infecției, s-au stins din viață cel puțin 25 de de cetățeni ai R. Moldova, aflați peste hotarele țări. Cel puțin despre atâtea cazuri au fost înștiințate autoritățile țării noastre. Cele mai multe