Rusia va opri ostilitățile din Ucraina doar dacă armata ucraineană părăsește „teritoriile pe care le ocupă”. Declarația a fost făcută de președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, la conferința de presă susținută după vizita la Bișkek, scrie The Moscow Times. „Trupele Ucrainei vor pleca de pe teritoriile ocupate de ele, atunci
Liderul Partidului Socialiștilor, deputatul și fostul președinte Igor Dodon, pune la îndoială circumstanțele incidentului de la Cuhureștii de Jos, raionul Florești, unde o dronă a fost găsită pe acoperișul unei case. Acesta a acuzat partidul de guvernare, într-o conferință de presă, că ar fi „așezat gingaș” drona pentru a „acoperi
Planul de pace propus de SUA reprezintă o bază care va necesita eforturi suplimentare, au comunicat într-o declarație comună mai mulți oficiali, majoritatea dintre aceștia fiind europeni, după o reuniune sâmbătă în marja summitului G20 de la Johannesburg. Aceștia au mai spus că „frontierele nu trebuie modificate prin forță” și
Administrația președintelui SUA, Donald Trump, propune un plan de pace în Ucraina format din 28 de puncte. Conform draft-ului obținut de publicația americană Axios, documentul obligă Kievul, între altele, să renunțe la o parte din teritoriul său, să limiteze dimensiunea forțelor sale armate și să consacre în Constituție angajamentul de