Zece mașini ale poliției, un accident și o persoană reținută de oamenii legii, au putut fi văzute pe 15 august pe strada Albișoara din Capitală. Imagini cu polițiștii și reținerea au fost publicate pe rețelele de socializare. Ofițerul de presă al Poliției Capitalei Natalia Stati nu a putut să ne
O femeie, care era însoțită de un copil, a agresat fizic conductorul și o pasageră a unui troleibuz din Chișinău. Incidentul s-a produs după ce femeia a refuzat să plătească pentru călătorie, iar conductorul a încercat să o escorteze din vehicul. Contactată de NM, purtătoarea de cuvânt a Direcției de
O nouă schemă frauduloasă în Republica Moldova. Potrivit unui comunicat publicat de Inspectoratul General al Poliției (IGP), pe 3 iulie, escrocii se dau drept avocați și propun oamenilor să apeleze la servicii de recuperare a bunurilor financiare. Mai mult, în acest scop este folosită imaginea unor persoane publice și demnitari
Președintele Partidului Democrația Acasă (PDA), Vasile Costiuc, a fost escortat, în data de 20 iunie, de la Consiliul Raional Ștefan-Vodă la sectorul de poliție din oraș, unde i-a fost întocmit un proces verbal. S-a întâmplat după ce politicianul a încercat să discute cu șeful-adjunct al Oficiului Teritorial Căușeni al Cancelariei
Purtătorul de cuvânt al fracțiunii PAS din Consiliul Municipal Chișinău (CMC), Sergiu Bejenari, a depus o plângere la poliție împotriva pretorului sectorului Centru al capitalei, Vadim Hîncu. S-a întâmplă după ce Sergiu Bejenari a criticat pe pagina sa de Facebook activitatea întreprinderii municipale „Spații Verzi”, iar ulterior Vadim Hîncu a
Pe un canal de Telegram au fost publicate fotografii cu testele de examen la limba română și matematică pentru clasa IX-a și rezolvarea acestora, în timp ce se desfășura proba de examen. Scurgerile de informații au avut loc în instituții de învățământ, care au fost identificate. Anunțul a fost făcut
Un cetățean al Ucrainei a fost reținut, după ce a încercat să îl corupă pe șeful unui Inspectorat de Poliție din mun. Chișinău cu suma de 20 de mii de dolari pentru protejarea unei afaceri clandestine. Informația a fost confirmată, pe 31 mai, de Inspectoratul General al Poliției (IGP), care
Pentru prima dată în istoria Poliției Republicii Moldova, șase femei au fost numite în funcții de conducere. Au fost numite la șefia Direcției Urmărire Penală și Direcției Logistică a Inspectoratului General al Poliției (IGP), la Inspectoratul de Poliție Călărași, la Inspectoratul de Poliție Leova și Inspectoratul de Poliție Cantemir. „Astăzi,
Un bărbat din Cecenia, reținut la Moscova după atacul de la Crocus, a murit într-o secție de poliție, scrie Agentstvo. El a murit la câteva ore după reținere, pe 22 martie – în ziua atacului terorist. Bărbatul ar fi fost torturat până la moarte, potrivit datelor unei mișcări de opoziție
Un ATV, condus de un bărbat în vârstă de 40 de ani, a fost lovit de o patrulă a poliției, care se afla în serviciu. S-a întâmplat după ce șoferul ATV-ului nu a dat curs somațiilor oamenilor legii de a se opri, dar a virat brusc, în schimb, pentru a