Poluare

În regiunea Portului Liber Giurgiulești, acolo unde s-a produs un incendiu, a fost atestat un nivel crescut de poluare. Datele au fost confirmate de Agenția de Mediu. Potrivit Agenției de Mediu, au fost prelevate probe de aer, la diferite distanțe de focarul incendiului. În urma investigațiilor de laborator, au fost

După data de 5 ianuarie 2023, nivelul de poluare a aerului s-a îmbunătăţit semnificativ iar concentraţiile poluanţilor monitorizaţi s-au încadrat în limitele normelor admisibile. Informațiile au fost făcute publice de către Ministerul Mediului. Indicii actuali au fost condiţionați de reducerea fluxului de transport în perioada sărbătorilor, limitarea activității întreprinderilor generatoare

Cu toate că în aceste zile a fost înregistrat un grad mai înalt de poluare, Agenția de Mediu îndeamnă cetățenii la calm. Responsabilii din cadrul instituției susțin că acest fenomen ar trebui doar să sensibilizeze autorităţile statului, dar și fiecare locuitor în parte, în depunerea eforturilor comune pentru reducerea emisiilor.

Agenția de Mediu informează că conform prognozei calităţii aerului atmosferic pentru 4 ianuarie, influența sectorului cald, vântul slab, formarea straturilor de reținere și ceața prognozată, vor contribui la acumularea poluanților în aer. Informațiile au fost confirmate pentru NM de către specialista principală din cadrul Direcției management informațional integrat de mediu,

În Republica Moldova se înregistrează un nivel ridicat de poluare a aerului. Pe 31 decembrie, în Chișinău, a fost depășită media zilnică de 2 ori pentru poluanții atmosferici PM2.5. Conform datelor de la stația de monitorizare a calității aerului, pe 31 decembrie, aerul a atins un nivel de poluare ridicat

În orașul Galici din regiunea Ivano-Frankivsk a Ucrainei a fost înregistrată o contaminare a râului Nistru cu produse petroliere. Anunțul a fost făcut de șefa regiunii Svetlana Onișiuk. Potrivit ei, produsele petroliere au ajuns în râu de pe teritoriul regiunii Lvov. „Ieri, pe 24 decembrie, a fost înregistrată pătrunderea produselor

Calitatea aerului atmosferic din Chișinău nu a fost afectată semnificativ în urma incendiului de pe strada Uzinelor. Agenția de Mediu a prezentat pe 10 octombrie rezultatele de laborator. Totuși, se precizează că nu este exclus efectul de acumulare, cu o ulterioară afectare atât a sănătății populației cât și a mediului

Parlamentul a adoptat Legea privind emisiile industriale. Documentul presupune instituirea unui cadru normativ care vizează prevenirea și controlul poluării provocate de activitățile industriale și economice, în vederea reducerii emisiilor în aer, apă și sol. În acest sens, sunt definite scopul, principiile și domeniul de aplicare a prevederilor legii, atribuțiile autorităților

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x