procuratura anticorupție

Procuratura Anticorupție (PA) a anunțat despre finalizarea urmăririi penale și remiterea în instanța de judecată a cauzei penale de învinuire a unui ex-director al Centrului Sportiv pentru Pregătirea Loturilor Naționale (CSPLN) și a unui fost ministru al Tineretului și Sportului. Primului îi este incriminată săvârșirea infracțiunii de corupere pasivă și

Procuratura Anticorupție a anunțat că Marina Tauber rămâne în arest la domiciliu. O decizie în acest sens a fost luată pe 29 iunie. Reprezentanții Procuraturii Anticorupție au declarat că pe 29 iunie a avut loc prima ședința preliminară în cadrul cauzei penale de învinuire a Marinei Tauber și Partidului Politic

Ex-viceministrul Economiei care nu a indicat în declarația de avere un transport de lux, inclusiv 7 conturi bancare din Austria, este Vitalie Iurcu, scrie tv8.md. De menționat că Procuratura Anticorupție a anunțat în dimineața zilei de 14 iunie că un fost viceministru va ajunge în fața judecătorilor, după ce procurorii

Procuratura Anticorupție a anunțat despre finalizarea urmăririi penale și remiterea în instanța de judecată pentru examinare în fond a cauzei penale de învinuire a unui ex-viceministru al Economiei Republicii Moldova, fiindu-i incriminată săvârșirea infracțiunii de fals în declarație. Procuratura Anticorupție a declarat că a pornit urmărire penală în noiembrie 2021,

Un avocat, cercetat pentru depunarea unui denunț și declarații false, refuză să se conformeze cerințelor organelor de drept. Procuratura Anticorupție a anunțat că, din februarie 2022, au fost dispusă de 12 ori aducerea silită a avocatului la sediul instituției pentru a i se înainta învinuirea, însă acesta a refuzat să-și

Șefa Procuraturii Anticorupție (PA) Veronica Dragalin a venit cu mai multe precizări după ce pe online au apărut informații despre o plângere colectivă a unor angajați CNA pe numele ei, dar și despre ședința la care i-ar fi invitat pe ofițerii CNA, nu însă și pe șeful instituției. Dragalin a

Șefa Procuraturii Anticorupție (PA) Veronica Dragalin a publicat în seara de 7 iunie un mesaj pe Facebook, în care a descris motivele pentru care a ales să devină procuror. Aceasta a menționat că intenționează să își ducă la bun final mandatul. Adresarea a fost publicată în aceeași zi în care

Relația dintre Centrul Național Anticorupție (CNA) și Procuratura Anticorupție este „lucrativă”, susține șeful CNA, Iulian Rusu. Oficialul susține că situația poate fi remediată prin discuții și face apel la colegii săi procurori, pe care îi cheamă la o mai bună colaborare în investigarea cazurilor de corupție mare. Întrebat cum este

Procuratura Anticorupție a anunțat că Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a dispus examinarea cauzei penale de învinuire a ex-deputatului Vladimir Andronachi, în dosarul ,,Frauda Bancară”, în ședință închisă la solicitarea apărării. Instanța a acceptat argumentul inculpatului privind afectarea emoțională a familiei acestuia în cazul care dosarul va fi judecat public. Totodată,

Procuratura Anticorupție (PA) dezminte rezultatele unei investigații jurnalistice care indica asupra faptului că partidul de guvernământ, PAS, ar fi primit donații ilegale în campania electorală pentru parlamentare, din 2021. Procurorii anticorupție anunță, într-un comunicat emis, că în urma documentării sesizării, nu a fost stabilită nicio abateri de la legislația în

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x