Trei inculpați au fost recunoscuți vinovați de comiterea traficului de copii în scop de exploatare prin muncă forțată. Aceștia au fost condamnați la 17 ani și 15 ani de închisoare, informează Procuratura Generală. Procurorii au demonstrat că, în iunie 2010, inculpații, aflând-se în orașul Bender, au recrutat 3 minore la
Câteva persoane necunoscute au deteriorat camera de luat vederi de la intrarea în sediul Procuraturii raionului Vulcănești, după care au încercat să incendieze sediul instituției. Incidentul a avut loc în noaptea de 14 septembrie. Inspectoratul de Poliție Vulcănești a inițiat o cauză penală în cadrul căreia investighează circumstanțele incendierii sediului
Partidul Acțiune și Solidaritate se va adresa la Inspectoratul General de Poliție și la Procuratura Generală, după ce fiul premierului Ion Chicu și-ar fi sărbătorit nunta pe 28 august, la o vinărie din Republica Moldova. „Prim-ministrul a hotărât în august că toți oamenii care vor face nunți sau cumetrii vor
Deputatul fracțiunii Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) Dumitru Alaiba a expediat o sesizare adresată procurorului general Alexandr Stoianoglo, prin care îi cere să efectueze „un control riguros asupra legalității acțiunilor președintelui Igor Dodon”. Parlamentarul îl acuză pe șeful statului că ar fi prejudiciat securitatea energetică a țării și susține că
Procuratura Anticorupție a efectuat cercetări la sediul Ciocana al Judecătoriei Chișinău, astăzi, 25 august. Informația a fost confirmată pentru NM de către Maria Vieru, reprezentantul Procuraturii Generale. Potrivit sursei citate, acțiunile au avut loc în cadrul unui proces penal. Despre care proces penal este vorba, la Procuratura Generală nu ni
Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Petru Frunze a anunțat că a înregistrat o plângere la Procuratură pe numele președintelui Comisiei juridice, numiri și imunități, deputatul Partidului Socialiștilor (PSRM) Vasile Bolea, pe motiv că ar face presiuni asupra angajaților Autorității Naționale de Integritate (ANI). „Bolea crede că toate minciunile inventate
Procuratura Anticorupție a reacționat la informațiile publicate de presă, privind pretinse sechestre solicitate de procurori în raport cu administrația unei bănci. În comunicatul publicat pe 5 august, reprezentanții instituției nu neagă, dar nici nu confirmă informațiile, însă menționează că „în timpul apropiat” va deferi justiției unele episoade vizând frauda bancară.
Procuratura municipiului Chișinău a finalizat și expediat în judecată dosarul de învinuire în care este vizat Vasile Sinigur, manifestantul care, în timpul unui protest al veteranilor de război din luna martie, a spart ușa guvernului cu un buzdugan. Incidentul a avut loc pe 2 martie 2020, în Piața Marii Adunări
Un cuplu din capitală a fost condamnat pentru trafic de copii la câte 15 ani închisoare. Verdictul a fost dictat după ce Procuratura Generală a demonstrat că cei doi au pus la cale o „afacere” cu modele minore, pentru spectacole pornografice. Cei doi inculpați își căutau „angajatele” prin intermediul mai
Încă o lună de arest la domiciliu pentru fostul procuror din cadrul Procuraturii Anticorupție, Roman Statnîi. Ex-procurorul a fost reținut acum două luni, iar complicele acestuia a fost dat în urmărire. Potrivit Procuraturii Generale, ex-procurorul este învinuit de escrocherie în proporții deosebit de mari și exces de putere, săvârșite în