PSRM

Opoziția din parlamentul Moldovei intenționează să promoveze legea cu privire la revenirea limbii ruse la statutul de limbă de comunicare interetnică. Declarația a fost făcută de către Zinaida Greceanîi, președintele fracțiunii parlamentare a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, pentru agenția TASS, în cadrul celui de-al Treilea Forum Eurasiatic al Femeilor, care

Partidul Socialiștilor (PSRM) va organiza, pe 10 octombrie, un protest în centrul capitalei cu sloganul „Să spunem NU unui stat dictatorial! Să ne apărăm statul de drept!”. Anunțul a fost făcut de către socialistul Vlad Batrîncea în cadrul unei conferințe de presă. Deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor a precizat că

Comuniștii și socialiștii vor participa într-un bloc în cadrul alegerilor locale noi, planificate pentru 21 noiembrie, în mai multe localități, inclusiv în municipiul Bălți. Comisia Electorală Centrală (CEC) a înregistrat, în cadrul ședinței din 1 octombrie, concurentul electoral. CEC a constituit, în cadrul ședinței de astăzi, Consiliul electoral al circumscripției

Ivan Statnîi, unul dintre ex-liderii organizației de tineret a Partidului Socialiștilor (PSRM), a fost eliberat din arest preventiv și plasat în arest la domiciliu. Acesta fusese reținut de oamenii legii, fiind vizat într-un dosar privind comercializare de droguri. Contactați de NM, reprezentanții Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) ar putea organiza proteste de amploare, dacă Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), care deține majoritatea parlamentară, va suspenda legea adoptată la sfîrșitul anului trecut, care prevede reducerea vârstei de pensionare. Avertizarea a fost făcută, pe 14 septembrie, printr-un comunicat de presă. PSRM a publicat

Partidul Socialiștilor (PSRM) a venit cu o reacție după publicarea în presă a informației difuzate de Procuratura Generală, privind inițierea urmăririi penale pe faptul delapidării mijloacelor financiare ale statului prin intermediul unor scheme în procesul de import al energiei electrice în Republica Moldova. Potrivit procurorilor, este vorba despre prejudicii în

Organizația de tineret a Partidului Socialiștilor (PSRM) a confirmat că unul dintre liderii acesteia, Ivan Statnîi, a fost reținut, săptămâna trecută, fiind vizat într-un dosar privind comercializare de droguri. Într-un comunicat de presă, reprezentanți „Gărzii Tinere” au anunțat că au suspendat calitatea lui Ivan Statnîi de membru al organizației pe

Partidul Socialiștilor (PSRM) a anunțat pe 1 septembrie că va сontesta în instanța de judecată decizia Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică (CNESP) și cere anularea obligării angajaților din Educație să suporte cheltuielile pentru testele anti-COVID-19. Potrivit socialiștilor, acțiunea este discriminatorie: „Actuala guvernare a lansat un șir de acțiuni de

Partidul Socialiștilor (PSRM) și-a exprimat nedumerirea față de participarea președintelui Maia Sandu la summitul de inaugurare a „Platformei Crimeea”, care se desfășoară pe 23 august, în capitala Ucrainei. Într-o declarație de presă, socialiștii dau de înțeles că acest gest ar putea provoca înrăutățirea relațiilor dintre Chișinău și Moscova și se

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a publicat o declarație în urma conferinței de presă organizate de procurorul general Alexandr Stoianoglo. Socialiștii consideră că „multe acțiuni ale actualei guvernări sunt inspirate din perioada “statului capturat”. Aceștia au solicitat Președinției să publice stenograma ședinței Consiliului Suprem de Securitate din 10 august,

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x