PSRM

Mai mulți pensionari ar fi primit în această perioadă plicuri cu felicitări din partea președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, în plicuri cu însemnele Partidului Socialiștilor. Câteva fotografii în acens sens au fost publicate de deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, pe 28 decembrie, pe pagina sa de Facebook. „Exact ceea ce făcea

Dacă duminica viitoare s-ar desfășura alegeri parlamentare, trei formațiuni politice ar accede în legislativ: PSRM, PAS și PDM. Cel puțin asta arată rezultatele sondajului „Barometrul opiniei publice, decembrie 2019” (BOP) , publicate astăzi, 30 decembrie. Astfel, Partidul Socialiștilor ar obține cele mai multe voturi – peste 40% la sută. Pe

Dacă duminica viitoare s-ar desfășura alegeri prezidențiale, candidatul propus de Partidul Sociliștilor din Moldova (PSRM) ar acumula cele mai multe voturi. Pe locul secund s-ar clasa candidatul susținut de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), arată rezultatele sondajului „Barometrul opiniei publice, decembrie 2019” (BOP). Astfel, potrivit BOP, dacă duminica viitoare ar

Deputata din fosta legislatură, socialista Marina Radvan, va reveni în parlament. Comisia Eelectorală Centrală (CEC) a iniţiat, astăzi, 27 decembrie, procedura de validare acesteia în funcţie, după ce Tatiana Cuneţchi şi-a depus cererea de demisie, pentru a prelua funcția de director interimar al Agenției Servicii Publice. De asemenea, CEC a

Parlamentul a adoptat, în ședința de astăzi, 19 decembrie, politica bugetar-fiscală și vamală a Republicii Moldova, în lectura finală. Proiectul prevede modificărea mai multor acte legislative, precum diminuarea impozitului aplicat donațiilor sau modificarea termenului de achitare a accizelor, scutirea de taxe vamale a coletelor expediate a căror valoare este mai

Reprezentanții Partidului Sociliștilor din Moldova (PSRM) au explicat, în cadrul unui briefing de presă, de ce nu au susținut propunerea fracțiunii Platforma Demnitate și Adevăr, privind includerea pe ordinea de zi a ședinței de astăzi, 19 decembrie, a parlamentului, a proiectului despre moratoriul asupra „legii miliardului”. „Dacă cineva are memorie

Procuratura Anticorupție a reluat urmărirea penală pe cazul finanțării ilegale a Partidului Socialiștilor din Republica Moldova și a dispus anularea ordonanței de refuz din 8 iulie 2019. O copie a răspunsului instanței a fost publicată astăzi, 5 decembrie, de către Andrei Năstase, pe pagina sa de Facebook. Totodată, Năstase l-a

Din componența Biroului Permanent al Parlamentului ar putea fi excluși doi membri ACUM, care vor fi înlocuiți cu un deputat democrat și unul socialist. Modificările au fost aprobate astăzi, 29 noiembrie, în cadrul comisiei juridice a Parlamentului, fiind susținute de către socialiști și democrați și respinse de cei de la

Mâine, în cadrul ședinței parlamentului, deputații PSRM și PDM ar urma să schimbe componența comisiilor parlamentare și a biroului permanent al parlamentului. Declarația a fost făcută de vicepreședintele legislativului, Alexandru Slusari, în cadrul unui briefing de presă care a avut loc astăzi, 28 noiembrie. Contactat de NM, deputatul a confirmat

Prospectele medicamentelor vândute în Republica Moldova ar putea fi traduse, în mod obligatoriu, în limba rusă. O inițiativă în acest sens propune Partidul Socialiștilor. Dezvăluirile au fost făcute astăzi, 27 noiembrie, de către deputatul blocului ACUM, Petru Frunze, pe pagina sa de facebook. https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=2231064127185137&id=100008447135445 Potrivit proiectului de lege, informația de

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x