Fostul șef al Procuraturii pentru Combaterea Crimei Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Nicolae Chitoroagă, care fusese plasat în arest preventiv pentru 15 zile, rămâne după gratii. Informația a fost confirmată astăzi, 28 noiembrie, pentru NM de către ofițerul de presă al instituției, Emil Gaitur, care a precizat că magistrații Curții
Un număr mare de medicamente de calitate, originale, ar putea să dispară de pe piața farmaceutică a Republicii Moldova. Avertizarea vine din partea fostului ministru al Sănătății, Ala Nemerenco. Aceasta a reacționat astăzi, 28 noiembrie, pe pagina sa de facebook la inițiativa PSRM, ca toate prospectele la preparatele din farmacii
Dumitru Țîra a fost restabilit în funcția de membru al Consiliului de Integritate (CI). Decizia a fost luată astăzi, 28 noiembrie, de către Judecătoria Chișinău, cu sediul Râșcani, informează realitatea.md. Magistrații au emis o încheiere prin care suspendă ordinul fostei ministre a Justiției, Olesea Stamate. Chiar și așa, Dumitru Țîra
Solicitarea unui fost candidat la funcția de procuror general, privind suspendarea hotărârii luată de comisia de concurs cu privire la preselectarea celor patru concurenți, a fost respinsă. Potrivit Ziarului de Gardă, decizia a fost luată ieri, 27 noiembrie, de către Judecătoria Chișinău. Cel care a depus cererea de suspendare este
Mâine, în cadrul ședinței parlamentului, deputații PSRM și PDM ar urma să schimbe componența comisiilor parlamentare și a biroului permanent al parlamentului. Declarația a fost făcută de vicepreședintele legislativului, Alexandru Slusari, în cadrul unui briefing de presă care a avut loc astăzi, 28 noiembrie. Contactat de NM, deputatul a confirmat
În ultimele trei zile au fost înregistrate 13 cazuri de dispariție a minorilor de la domiciliu sau din cadrul centrelor de plasament. Potrivit unui comunicat publicat astăzi, 28 noiembrie, de către Inspectoratul General al Poliției, opt dintre copii au fost găsiți și se află în siguranță. Alți patru adolescenți sunt
Dacă fondul de subvenționare a agricultorilor nu va fi majorat, fermierii se vor confrunta cu o situație financiară dificilă. Îngrijorările vin din partea deputatului blocului ACUM, Alexandru Slusari. Într-un briefing de presă care a avut loc astăzi, 28 noiembrie, acesta a anunțat că suma datoriilor la acest capitol pentru anul
30 de cetățeni ai Irakului, printre care și patru minori, au încercat să ajungă în Republica Moldova, cu vize false. Potrivit unui comunicat publicat astăzi, 28 noiembrie, de Poliția de Frontieră. Cazul a avut loc în data de 25 noiembrie, la Aeroportul Internațional Chișinău. Irakienii, printre care 19 bărbați, șapte
Fundația lui Vlad Plahotniuc, „Edelweiss,” și-a sistat temporar activitatea. Informația a fost confirmată astăzi, 28 noiembrie, de către Lilia Cucoș, directoarea executivă a fundației, scrie Ziarul de Gardă. „Suntem într-o perioadă de restructurare și pentru o perioadă a fost sistată activitatea. Eu nu pot să intru în subtilități și nu
Cauza penală a doi inculpați, care au încercat să introducă în Republica Moldova peste 1 kg de heroină, a fost expediată în instanța de judecată. Potrivit unui comunicat publicat astăzi, 28 noiembrie, de PCCOCS, inclupații sunt membrii unei grupări asociate organizației criminale „Chitaeț”. Inculpații sunt soț și soție, originari din