Președintele Ucrainei Vladimir Zelenski va examina demersul privind ruperea relațiilor diplomatice cu Rusia. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă din 22 februarie, susținută împreună cu omologul său din Estonia. „Am primit demersul din partea Ministerului de Externe, pentru a examina posibilitatea ruperii relațiilor diplomatice dintre Ucraina
Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (ONU) s-a întrunit în ședință de urgență pe 21 februarie, după ce președintele rus Vladimir Putin a semnat decretul prin care este recunoscută independența „Republicii Populare Donețk” și a „Republicii Populare Lugansk”. În cadrul întrunirii, mai multe țări au criticat dur decizia liderului
Rubla rusească a devenit cea mai volatilă monedă din lume, depășind lira turcească, informează РБК cu trimitere la datele Bloomberg. Pe fundalul declarației președintelui rus Vladimir Putin cu privire la recunoașterea independenței regiunilor separatiste ale Ucrainei Donețk și Lugansk, în seara de 21 februarie, volatilitatea rublei a ajuns la 33,97%
Militarii ruși „au distrus” două unități de tehnică militară care ar aparține Forțelor Armate ale Ucrainei, după ce acestea ar fi traversat frontiera cu Federația Rusă, scrie РИА Новости, care citează serviciul de presă al armatei. De asemenea, Moscova anunță că au fost omorâți cinci militari ucraineni, calificați drept „diversioniști”
Ucraina a suspendat operațiunile la unul dintre cele șapte puncte de trecere spre Donbas, în regiunea controlată de rebelii pro-ruși, ca urmare a bombardamentelor repetate, a anunțat armata ucraineană, citată de Reuters. Bombardamentele dincolo de linia care separă forțele guvernamentale ucrainene și rebelii pro-ruși au crescut semnificativ în număr și
Preşedintele Volodimir Zelenski i-a comunicat sâmbătă seara, într-o convorbire telefonică, omologului său francez Emmanuel Macron că Ucraina nu va răspunde provocărilor ruseşti din estul Ucrainei şi că Kievul rămâne pregătit pentru a dialoga cu Moscova. Potrivit administraţiei prezidenţiale franceze „el a comunicat voinţa de a nu riposta la provocările de
Subiectul sensibil al situației din jurul Ucrainei ar trebui tratat într-un mod echilibrat și precaut, fără speculații „fierbinți” neverificate care contribuie direct sau indirect la escaladarea tensiunii. O afirmație în acest sens a fost făcută de Ambasada Federației Ruse în Republica Moldova, pe 18 februarie, printr-un comunicat de presă. „În
După evacuarea generală a civililor, în Donețk începe mobilizarea generală a celor gata să lupte. Anunțul a fost făcut de liderul separatiștilor de acolo Denis Pușilin, în contextul „creşterii spectaculoase” a încălcărilor armistiţiului din estul Ucrainei, raportată cu câteva ore mai devreme de observatorii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în
Liderul autoproclamatei republici populare Donețk Denis Pușilin a anunțat pe 18 februarie că populația civilă din regiune va fi evacuată în Rusia. Oamenii urmează a fi cazați în regiunea Rostov. UPDATE (16:35) O decizia similară au anunțat și autoritățile nerecunoscute din regiunea Lugansk. Potrivit lui Pușilin, care a fost declarat
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe Maria Zaharova a luat peste picior publicațiile americane și britanice care au scris despre o posibilă „invazie” a Federației Ruse în Ucraina în data de 16 februarie. „Rugăminte către sursele de dezinformare în masă din SUA și Marea Britanie Bloomberg, The New